Încasările din exporturile de miere naturală au totalizat, în primele trei luni, 4,013 milioane euro, cu peste 500.000 de euro mai puţin faţă de cele 4,572 milioane euro din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit datelor MADR, valoarea importurilor de miere în primele trei luni din 2011 a depăşit 789.456 euro, pentru o cantitate de 260,7 tone, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut a totalizat 434.440 euro pentru 230,7 tone de miere aduse de pe piaţa externă.
Atât exporturile cât şi importurile de miere au fost realizate în/din ţările UE şi cele extracomunitare.
România deţine la ora actuală locul patru în Europa din punct de vedere al producţiei de miere, după Germania, Franţa şi Ungaria, cu circa 20.000 de tone anual, şi locul şapte la numărul de familii de albine, cu aproape 1,2 milioane, potrivit Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACAR).
Producţia de miere din 2010 a fost compromisă în proporţie de 30%, mai ales cea din miere de salcâm, fiind estimată la numai 16.000-17.000 de tone.
Sursa: Agerpres