Migrația politică, nesănătoasă
Migrația membrilor de partid înaintea alegerilor nu este sănătoasă. Acest fenomen este des întâlnit în ultimii 30 de ani, arată premierul Marcel Ciolacu.
Despre această migrație, președintele Partidului Social Democrat (PSD) spune că nu este benefică nici pentru propriul partid și nici pentru liberali.
De altfel, într-o declarație de presă de la Beclean, el a cerut președinților de consilii județene să nu mai recurgă la această practică. Cererea este pentru ambele partide, atât PSD, cât și PNL.
„Cu toţii trăim în România în ultimii 30 de ani. Întotdeauna, înainte de alegeri, au fost astfel de lucruri. Am avut un mic dejun de lucru împreună cu preşedinţii consiliilor judeţene, atât de la Partidul Social Democrat, cât şi de la Partidul Naţional Liberal, şi personal am avut la dânşii o rugăminte: cred că trebuie să intrăm într-o altă epocă de democraţie a României şi aceste lucruri cumva să le lăsăm în urmă şi să ne asumăm foarte clar, înainte de a candida, din ce partid facem parte şi să oprim această migraţie, care nu este sănătoasă pentru niciunul dintre cele două partide”, a declarat Marcel Ciolacu.
Ciolacu, mândru că a depășit orgoliile politice
În cadrul aceleași declarații de presă, șeful Executivului de la București a mai spus că este mândru de faptul că a depășit orgoliile politice.
Pe fond, acesta se bucură că face echipă cu președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă.
Nu în ultimul rând, el mai spune că scorul care va fi obținut la alegeri va determina dacă PNL și PSD trebuie să meargă în continuare împreună. El a făcut referire la listele comune ale celor două partide.
Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că trebuie să depășim situația în care avem 10 prim-miniștri în 10 ani.
În plus, el mai spune că nu este nevoie de foarte mulți miniștri și de lipsă de coerență.
Este momentul să ne unim din nou forțele și să asigurăm continuitatea coaliției, a continuat el.
Ciolacu a evidențiat că cele mai mari orgolii sunt cele locale.
„Oameni buni, trebuie să depăşim, nu mai putem să avem 10 prim-miniştri în 10 ani, sute de miniştri la toate ministerele, să nu mai fie o coerenţă. (…) Depăşim toate orgoliile politice.
Sunt orgolii politice şi locale, sunt normale, fiindcă aşa funcţionează o democraţie. Dar cred că este momentul să ne unim iarăşi forţele şi să dăm o continuitate acestei coaliţii. Cele mai mari orgolii sunt cele locale, întotdeauna.
Eu cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă am depăşit aceste orgolii şi am văzut ce înseamnă buna credinţă, ce înseamnă o echipă pentru România, nu neapărat pentru noi doi. Şi să ştiţi că eu sunt mândru de această decizie şi cred că drumul corect acesta este.
Şi vom vedea prin votul românilor pe lista comună la europarlamentare dacă aceasta este calea pe care o avem de urmat şi la următoarele alegeri”, a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Plecări din PSD și PNL
În ultima perioadă, mai mulți oameni politici au anunțat că pleacă de la o formațiune politică la alta.
De exemplu, zeci de primari, viceprimari și consilieri locali din Timișoara au decis, în februarie, să plece în favoare PSD.
Atunci, primarul PNL de Liebling, Gheorghe Munteanu, spunea că pleacă din PNL și se va alătura PSD. El nu a dorit să-și vorbească colegii liberali de rău.
De asemenea, și-a motivat decizia de a se alătura social-democraților.
„Am facut parte 20 de ani din PNL. Nu doresc sa critic niciun coleg din partid. Ma retrag din PNL si candidez de la PSD. De ce? Punctez – de cate ori am mai cerut cate una alta, ca nemultumirile duc la alta treaba, usa mi-a fost deschisa la PSD. De exemplu, la dl Freddy Simonis. De cate ori m-a intalnit la Bucuresti mi-a spus, <Ba, Imala, de ce ai nevoie?>. Un om de buna credinta, acum un tanar care vrea sa faca ceva pentru tara asta, pentru Timisul nostru, si consider ca merita sa sustin acest partid. Impreuna cred ca vom face ceva pentru Timis, pentru comunitatea mea, si sper sa duc la capat toate proiectele mele”,a spus el.