Migrația tinerilor a remodelat politica. Fenomen nemaiîntâlnit

Sursa: Dreamstime

Tinerii americani încep să se reorienteze către state și orașe în care costul vieții nu este atât de ridicat și unde găsesc mai ușor locuri de muncă. Această migrație a dus și la o remodelare politică, scrie Associated Press, analizând acest fenomen.

Garima Vyas a vrut întotdeauna să trăiască într-un oraș mare. S-a gândit la New York, dar s-a temut de costuri și de liniile de metrou complicate. A ales o altă metropolă care a devenit în ultimii ani cea mai bună opțiune pentru tineri: Houston. Iar din 2013 locuiește în Houston.

Ca și Vyas și alți membri ai generației milenare au remodelat geografia politică a țării în ultimul deceniu. Au lăsat New York-ul și California și s-au stabilit în orașe precum Denver, Houston și Orlando, Florida, unde au fost atrași de locurile de muncă și de facilitățile culturale.

Iar Biroul Recensământului SUA anunță că așa numita Centură a Soarelui (statele din sud) încep să câștige teren în detrimentul statelor din nord. Statele care nu mai sunt preferate de tineri sunt Alabama, Illinois, Michigan, Minnesota, New York, Ohio, Pennsylvania, Rhode Island, Virginia de Vest – și California.

Potrivit AP, relocările au remodelat și politica. Pe vremuri, fiefuri conservatoare, precum Texas, au văzut cum orașele lor, insule mai mari ale republicanilor, atinse de migrația tinerilor, au înclinat balanța către democrați.

Din 2010, populația în vârstă de 20-34 de ani a crescut cu 24% în San Antonio, cu 22% în Austin și 19% în Houston, potrivit unei analize a Associated Press. „Aceste locurii sunt tot mai căutate nu doar pentru că sunt mai calde, ci pentru că aici sunt locuri de muncă”, spune Ryan Wiechelt, profesor de geografie la Universitatea din Wisconsin-Eau Claire.

Există și alți factori de creștere a populației, cum ar fi imigrația din străinătate și nașterile. Dar pe măsură ce imigrația s-a diminuat în deceniul trecut și a scăzut în timpul pandemiei, relocările interne au devenit un factor major în modul în care țara se rearanjează, spun demografii.

Orașele cu joburi au atras relocări, dar, spun experții, un factor important a fost și costul vieții. În Boston, New York și Silicon Valley acestea au crescut foarte mult.

În schimb, orașele cu locuințe mai ieftine, economii în creștere și facilități recreative au devenit tot mai populare. Întrucât relocarea celor cu studii superioare a devenit tot mai mare în Denver, Colorado a trecut de la un stat puternic republican, la unul competitiv, preponderent democratic.

Este un model care, spun unii experți, ar putea fi reprodus în alte state care „importă” mulți tineri, chiar și în tradițional conservatorul Texas.