Preşedintele PSD şi premier al României, Marcel Ciolacu, a fost întrebat sâmbătă despre situaţia alarmantă din Timiș. Riscă evenimentele de acolo să arunce în aer coaliţia de guvernare?
Marcel Ciolacu, despre migraţia primarilor: Nu e un fenomen inventat de noi
Migrează iarăşi primarii între partide, iar Marcel Ciolacu este chemat să dea explicaţii.
Premierul României şi lider al PSD a vorbit despre acest subiect sâmbătă, 24 februarie. El a mers la conferinţa judeţeană a PSD Covasna şi a stat de vorbă apoi cu jurnaliştii.
Marcel Ciolacu a fost întrebat de situaţia din Timiș, acolo unde mai mulţi primari şi viceprimari PNL vor candida pentru PSD. Jurnaliştii au vrut să ştie despre eventualele tensiuni din coaliţie.
Prim-ministrul spune că acest fenomen a existat dintotdeauna, nu a fost inventat de PNL sau PSD. Totul se întâmplă când primarii nu se mai înţeleg cu preşedintele de organizaţie.
Acum însă, nu e vorba despre o trecere din opoziţie la putere. Ambele partide sunt la guvernare.
„O să stăm de vorbă în coaliţie în următoarea săptămână să vedem exact ce se întâmplă. Să ştiţi că astfel de lucruri s-au întâmplat întotdeauna în anii electorali.
Şi nu e un fenomen inventat nici de PNL, nici de PSD, dar el se întâmplă acolo unde primarii nu se mai înţeleg, de obicei, cu preşedintele de organizaţie. Nu vorbim aici de o mutare din opoziţie la guvernare, cum eram obişnuiţi.
S-a întâmplat ca şi primari PSD să plece la PNL”, a precizat Marcel Ciolacu.
Vor exista tensiuni în coaliţie, confirmă Ciolacu
Liderul social-democraţilor spune că întreaga situaţie va fi analizată la nivelul coaliţiei. Aceste mutări vor aduce, inevitabil, tensiuni între PSD şi PNL, recunoaşte el.
Totuşi, după discuţii cu Nicolae Ciucă şi cu Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiș, Ciolacu este convins că situaţia nu va degenera şi nu va afecta mersul coaliţiei.
„Cu adevărat mi-aş dori să nu se mai întâmple astfel de lucruri fiindcă am intrat într-o cu totul altă logică, am intrat într-o logică de alianţă electorală pentru alegerile europarlamentare şi cred că astfel de lucruri vor aduce tensiuni în interiorul coaliţiei.
Dar sunt ferm convins că împreună cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă şi cu preşedintele Simonis de la Timiş vom sta de vorbă şi vom vedea exact ce s-a întâmplat şi despre ce este vorba”, a mai spus, sâmbătă, Marcel Ciolacu.
Atacul lui Alina Nica la Alfred Simonis
Anterior, preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, transmisese un mesaj mult mai dur pe pagina sa de socializare.
„Felul în care preşedintele PSD Timiş înţelege să înceapă colaborarea stabilită zilele trecute la Bucureşti depăşeşte limita unei politici decente.
Deputatul Simonis, sub ameninţarea candidaturii la Consiliul Judeţean Timiş, a prezentat de-a valma primari, viceprimari şi cam orice altă persoană dispusă să îl susţină, în speranţa că va recupera pierderile înregistrate în jocul de putere din interiorul PSD-ului. PNL Timiş consideră că plecarea unor oameni din partid este întotdeauna o pierdere, indiferent de situaţie. (…)
Îl asigur pe domnul Simonis că aceste permutări în stil golănesc pe care le-a făcut vor fi sancţionate la alegerile locale. Avem soluţii pregătite pentru toate localităţile pe care Simonis le crede acum câştigate. Vom continua să facem o politică cinstită şi sunt sigur că oamenii vor aprecia acest lucru. Încercările lui Simonis sunt în zadar, căci PNL va câştiga Consiliul Judeţean Timiş”, a afirmat Alina Nica.
Vineri şi sâmbătă, liderul PSD Timiş, Alfred Simonis, a anunţat că mai mulţi primari şi viceprimari din judeţul Timiş, majoritatea din PNL, vor candida la alegerile locale din 9 iunie sub sigla PSD.