Cireşele au umplut deja tarabele din pieţe sau magazine şi tot mai mulţi români se înghesuie să consume aceste fructe delicioase.

Medicul nutriţionist Mihaela Bilic atrage însă atenţia că există un risc foarte mare în cazul unui consum exagerat de cireşe, din cauza cantităţii de zahăr pe care o conţine acest fruct.

“Cireșele, pepenii și strugurii sunt bombă!”

“Pe un podium al fructelor care îngrașă, cireșele sunt primele. La toamnă vor fi strugurii care bat orice. Iar acum mi se pare că cireșele, prin aceste ameliorări de soi, mi se par că sunt atât de dulci, îmi par aproape grețos de dulci, parcă sunt confiate.

Adică sunt din ce în ce mai mari, mai dulci, și nu neapărat că au fost cu pesticide, ci pentru că, sunt sigură, soiurile au fost ameliorate. Adică greu mai găsești cireșele alea apoase și fără gust pe care le aveau bunicii noștri în curte.

Iar cireașa e grea. Un kilogram de cireșe e un castron un pic mai mare. Căpșunile măcar nu au risc pentru siluetă. Dar cireșele, pepenii și strugurii sunt bombă!”, a explicat Mihaela Bilic pentru Digi24.

La ce ne ajută consumul de cireşe?

Nu trebuie să ne speriem însă, mai ales dacă avem un consum moderat de cireşe, pentru că aceste fructe au şi multe beneficii.

Cireșele sunt o sursă puternică de antioxidanți și compuși antiinflamatori. Acești paznici ai corpului celular încetinesc imbătranirea și elimină bolile cronice-inclusiv bolile cardiace, cancerul, Alzheimer, diabetul zaharat și obezitatea, scrie antena3.ro.

Cireșele sunt mai mici decât multe fructe pe indicele glicemic. Asta înseamnă că nu declanșează spikes și accidente în nivelul glicemiei și al insulinei. Asta înseamnă o mai bună protecţie împotrivă diabetului zaharat, și important pentru gestionarea condiției, dacă aveți deja.

Cireșele sunt una din puținele surse de melatonină naturală, un hormon care ajută să vă controlați ciclurile de somn. Un studiu efectuat pe bărbați și femei cu insomnie a constatat că, prin comparaţie cu un placebo, un pic de suc de cireș de dimineață și din nou cu o oră pană la două ore înainte de culcare au crescut timpul de somn cu o oră și 24 de minute.

Sursa foto: Facebook, Mihaela Bilic