Mihaela Bilic a anunțat că nu consumul de zahăr duce la obezitate, ci prea multă carne.
”Prea multe proteine la vârsta de 4 ani= kilograme în plus la 7 ani. Dacă până acum dădeam vina pe zahăr și grăsimi pentru excesul de greutate, studiile recente arată că prea multă carne duce la obezitate.
International Journal of Obesity a publicat un studiu portughez făcut pe 2000 de copii în cadrul proiectului Generația XXI. Cercetătorii au constatat ca un consum excesiv de proteine (de 2-3 ori doza zilnică) la vârsta de 4 ani se traduce printr-un IMC crescut câțiva ani mai târziu.
Nevoile organismului sunt de 1 g proteine /kilogram corp/zi, însă în țările dezvoltate se consumă mult mai mult. Mâncăm chiar și de 3 ori pe zi carne, când ar trebui să mâncăm de 3 ori pe săptămână. Și nu doar carnea e vinovată, ci și consumul în exces de mezeluri și semipreparate, ouă brânzeturi sau chiar proteine de origine vegetală.
De frica îngrășatului mulți copii primesc meniuri bogate în proteine și sărace în carbohidrați, când de fapt făinoasele dau energie pentru mișcare iar excesul de proteine predispune la obezitate. Singura soluție pentru controlul siluetei este diminuarea consumului global de mâncare, adică mai puține proteine, mai puțin zahăr, mai puține grăsimi… Chiar dacă pare ciudat, e mai sănătos să fii flămînd decât îndopat cu carne/proteine!”, a scris Mihaela Bilic, pe Instagram.
Ce înseamă un stil de viață sănătos?
Mihaela Bilic explică ce înseamnă un stil de viaţă sănătos și cum ne afectează emoţiile. Medicul nutriţionist a subliniat ce ar trebui să facem pentru a avea un regim alimentar sănătos şi sustenabil pe termen lung.
„Un stil de viaţă sănătos înseamnă nu doar alimentaţie, înseamnă că îţi foloseşti corpul, de la emoţii până la mişcare, aşa cum a fost el construit – suntem animale sociale şi avem nevoie de cei din jur ca să ne echilibrăm şi să ne desăvârşim, deci nu trebuie să trăim izolaţi.
Mâncarea este doar unul dintre elementele unui stil de viaţă sănătos, iar când vine vorba despre alimentaţie echilibrată şi sănătoasă, aici lucrurile sunt şi mai simple – pare simplu, dar e complicat – trebuie să mâncăm puţin din toate. Ideal este să avem în fiecare zi măcar 15 alimente diferite pe care să le consumăm, dar cantitatea să fie moderată spre mică. Deci paradoxul este că să mâncăm cât mai puţin cantitativ şi mai diversificat este mai sănătos”, a spus Mihaela Bilic.