Mihaela Rădulescu, proaspăt revenită la ProTV, a prezentat în trecut și o altă emisiune care s-a bucurat de audiențe uriașe. Pe lângă audiențe, vedeta a avut parte și de un salariu colosal după cum dezvăluie o sursă ce a făcut parte chiar din echipa ei la acea vreme.
Concret, este vorba despre emisiunea „Duminica în familie” pe care Mihaela Rădulescu a prezentat-o pentru șapte ani la Antena 1. Prezentatoarea avea invitați de marcă și povestea alături de ei despre diferitele evenimente din viețile lor. Se pare că sumele pe care le-a încasat vedeta în acea perioadă au fost la fel de mari ca și audiențele emisiunii, transmite Viva.
Conform unor surse apropiate vedetei, mai exact o persoană care a făcut parte din echipe ei la acea vreme, vedeta primea, doar pentru o singură emisiune, nu mai puţin de 10.000 de euro. Dacă facem o simplă socoteală, Mihaela Rădulescu primea lunar între 40.000 şi 50.000 de euro. Și se pare că acești bani au meritat, având în vedere că emisiunea a realizat recorduri naționale de audiență încă neegalate.
„Răduleasca primea în jur de 10.000 de euro pe ediție la „Duminica în familie”, în medie cam 40.000 de euro pe luna sau 50.000 de euro, în cazul în care erau cinci emisiuni în direct! Mai mult, ea mai participa și la alte acțiuni ale postului, care îi creșteau onorariul la circa 55.000-60.000 de euro per total, în special în perioada de iarnă! Mihaela era considerată vedetă incontestabilă a postului și era plătită corespunzător!”, a spus persoana din echipa Mihaelei Rădulescu.
Nu este singura emisiune pentru care vedeta a primit sume imense de bani. Un alt exemplu este emisiunea „Românii au talent”. Pro TV se pare că i-a oferit un salariu colosal pentru apariția ca jurat. Mihaela Rădulescu a fost jurată pentru trei sezoane și ar fi primit nu mai puțin de 250.000 de euro pe sezon și, în plus, i se plăteau și biletele de avion pentru deplasări.
Acum, Mihaela Rădulescu a revenit la Pro TV pentru al doilea an consecutiv unde va fi gazda show-ului „Ferma” și îi va susține pe concurenți în cea mai dificilă încercare pe care au avut-o până la acest moment. Pentru primul sezon al show-ului se pare că primea aproximativ „100.000 de euro plus bonusuri”, sumă pe care a reușit să obțină după mai multe discuții cu cei de la Pro TV.