Mihai Bendeac este unul dintre cei mai apreciați actori de comedie de la noi din țară. În urmă cu un an, i-a surprins pe toți când a anunțat că părăsește emisiunea iUmor din juriul căreia făcea parte alături de Delia și de Cheloo.

De ce a plecat Mihai Bendeac de la iUmor?

S-a speculat că motivul ar fi fost neînțelegerile pe care le-a avut cu producătorii de la Antena 1. Actorul a dezvăluit însă ce l-a determinat să ia această decizie, mai ales că se bucura de foarte mult succes în cadrul emisiunii.

”Răspunsul este foarte simplu. Și răspunzând la această întrebare, cred că o să răspund și la o sumă de alte întrebări care de-a lungul timpului au fost vizavi de treaba asta.

Ideea e în felul următor: eu am avut o înțelegere foarte clară cu producătorii în momentul în care am început treaba asta, și anume: eu cu voi nu am niciun fel de prietenie, eu nu fac parte din ceea ce se întâmplă în show-ul ăsta, în sensul în care nu suntem o echipă, cum se întâmplă la alte talent-show-uri, de exemplu.

Unde toată lumea este o echipă, unde există o relație între producători și jurați. Vreau să vă spun încă de la început că suntem, hai să nu spunem într-o stare conflictuală, în niciun caz nu facem parte din aceeași echipă, tratez treaba asta ca pe un reality-show și-mi asum că timp de 12 zile, cât durează filmările pentru fiecare sezon, eu trăiesc un reality-show, și atunci, asumându-mi chestia asta…uite, o spun public: eu niciodată nu le-am spus: vă rog eu, treaba aia nu o difuzați!”, a dezvăluit el în cadrul podcastului lui Micutzu.

Actorul a recunoscut că a făcut o gafă în emisiune

Mihai Bendeac a recunoscut totuși că la un moment dat, a făcut o gafă și le-a cerut producătorilor să o taie la montaj. Acesta nu a spus despre ce a fost vorba, ci doar că o anumită categorie de oameni s-ar putea simți jignită.

”A, s-a întâmplat de-a lungul timpului…uite, de exemplu, am făcut odată o gafă în care mi-am dat seama că s-ar putea simți jignită o anumită categorie de oameni. Și am menționat asta dup-aia. Am simțit nevoia să menționez, pentru că mi-a dat seama că s-ar putea să se simtă lezați dintr-o porcărie.

Experimentul, din punctul meu de vedere, este în felul următor: cum reacționează trei ființe umane la niște lucruri care, unele dintre ele sunt reale și șocante, altele habar n-am…poate că producătorii, începând să ne cunoască pe noi, personalitățile, care sunt un pic atipice pentru lumea televiziunii, poate că au început să și regizeze anumite lucruri, ca să vadă cum reacționăm. Mintea mea este atât de deschisă încât să pot să cred orice referitor la treaba asta”, a explicat el.

Anumite reacții ale sale au fost scoase din context

Actorul a adăugat că cel mai mult l-a deranjat faptul că anumite reacții ale sale din culise au fost scoase din context.

”Vreau să spun că de-a lungul timpului s-au întâmplat niște lucruri, în aceste 12 zile când eu intru pe acest traseu mental, bă, absolut uluitoare.

Deci practic, timp de 12 zile, uneori se produce un soi de vortex, adică se întâmplă în fiecare zi niște chestii absolut ireale. Gen mă gândesc în momentul ăsta la ceva foarte puternic, chestie care dintr-o dată îmi apare, și la 10 minute după, pe scenă, văd lucrul respectiv.

Adică este absolut incredibil. S-a întâmplat de multe ori să vorbesc niște lucruri în prima parte a zilei, când ne filmează prin culise, după care pe scenă să se întâmple niște chestii care erau legate de treaba asta.

Deci am avut niște crize de nervi de-am înnebunit, pentru că mi-am dat seama că n-are cum să nu pară regizat. Adică țin atât de mult ca oamenii să înțeleagă despre ce e vorba în c…..l ăsta, astfel încât atunci când se întâmplă lucrurile astea, care habar n-am de ce se întâmplă, poate că este vorba de spațiul mentale pe care tu-l creezi atunci când te concentrezi atât de puternic pe ceva. Bă, și când se întâmplă treaba aia îmi vine să înnebunesc, pentru că dacă și eu m-aș uita…”, a spus el.