Mihai Bobonete, deranjat la culme de festivalul organizat de Federația Română de Tir Sportiv
Sâmbătă, 29 iulie 2023, de la ora 22:00 până la ora 05:00, a avut loc festivalul organizat de Federația Română de Tir Sportiv în Pădurea Băneasa. Deși este un bărbat înțelegător când vine vorba de festivaluri/petreceri, Mihai Bobonete a cedat nervos, sâmbătă, din cauza volumului muzicii. El și familia sa au avut o noapte albă, sâmbătă, iar la un moment dat, copilul său l-a întrebat „Unde putem merge să dormim?”. Ajuns pe culmile disperării, actorul de comedie a chemat poliția, însă intervenția polițiștilor nu a oprit muzica, iar petrecerea a continuat până în zori.
„Cam câte kilograme de stupefiante s-au consumat în noaptea asta la Federaţia Română de Tir dacă la ora asta, 4:27, încă bubuie Pădurea Băneasa de la bas şi de la ceva muzică tehno psihedelică?! La 4:30 m-a întrebat copilul ”Unde putem merge să dormim?” că nu mai poate aşa. E ceva oribil şi nu sunt genul de bătrân care nu înţelege genul ăsta de manifestaţie, dar la 4:31 să-mi sară geamurile de la dormitor… La 4:30 m-a întrebat copilul unde putem merge să dormim că nu mai poate aşa.
E ceva oribil şi nu sunt genul de bătrân care nu înţelege genul ăsta de manifestaţie, dar la 4:31 să-mi sară geamurile de la dormitor… Poliţia oraşului Voluntari m-a sunat acum să-mi spună că au sancţionat organizatorii festivalului cu pricina pentru că au primit zeci de sesizări… m-au rupt, vă daţi seama? Adică i-au nenorocit pe ăia şi ne-au ajutat pe noi cetăţenii cu mega siguranţă şi încredere.
Faceţi bă nene ceva concret şi opriţi sărăcia asta de zgomot!!! Alooo, Poliţia!!! Ce c**at de situaţie de doi bani… Ce jeguri. Federaţia Română de Tir organizează festival Tehno?!? Ca să ştiţi ce se face aici… Sunt incoerent şi nu ştiu cum să vă descriu mai bine situaţia, dar credeţi-mă că nu am închis un ochi până acum, 4:38, şi nu mai ştiu ce să le explic copiilor. Politia Sector 1… Help!!!
4:42. Update. 4:57 spre 5:00 e din ce în ce mai tare şi bagă şi ceva efecte Star Wars… acum e deja pe boabe treaba. Vă jur că se consumă ceva grav acolo. Nu mai e nici dracu acolo, au plecat înspumaţi la gură şi unii au rămas prin pădure pi***i pe ei şi rupţi în creier, dar organizatorul vrea să facă istorie că na, îi zice The Mission—EXTENDED SET!— 5:01. Este ceva Iad şi acum pune cu strigături mişto!!!”, a spus Mihai Bobonete pe contul său de Facebook.