In anul 1996 Mihai Comanescu incepea sa aiba cam tot ce isi poate dori mai mult un roman. Se angajase la o firma americana care se ocupa de logistica pentru diplomati, unde a inceput ca dispecer, si in trei ani de zile a ajuns sa aiba in subordine 11 angajati. Avea un salariu de aproximativ 700 de dolari pe luna net, un Nissan Patrol masina de serviciu, cheltuieli de reprezentare (mese la restaurant, coastume etc.) platite de firma la care lucra. si cu toate astea in anul 1999 si-a dat demisia. Motivul: si-a dat seama ca oricat de mult ar strange bani nu va putea ajunge niciodata sa aiba propriul lui Nissan Patrol. In plus, vroia sa aiba libertatea de a face ceea ce vrea. Singura salvare pe care o intrevedea venea din punerea pe picioare a unei afaceri proprii.
In anul 2000 si-a infiintat o firma, fara a sti insa de ce business sa se apuce. A incercat sa faca o spalatorie auto. A facut un plan de afaceri, dar si-a dat seama ca trebuie investiti prea multi bani. A cautat asociati care sa investeasca intr-o astfel de afacere, insa nu a gasit pe nimeni. „In momentul acela erau la moda covrigariile. Se spunea ca aduc profituri fabuloase intr-un timp foarte scurt. Am luat in serios problema si m-am gandit sa imi fac si eu o covrigarie, insa mi-am dat seama ca profiturile pe care le aduce nu sunt chiar asa de mari”, spune Comanescu.
In anul 2000, dupa mai multe incercari de afaceri esuate, un prieten i-a sugerat ca pe piata materialelor pentru „belle arte” exista o nisa care nu era exploatata. Existau doar produse ieftine si de proasta calitate si marfa foarte scumpa. Produse bune la preturi medii nu prea erau. In plus, pe piata se simtea nevoia unei diversificari a produselor. Mihai Comanescu a inceput prin a se interesa care sunt cei mai mari producatori europeni de astfel de produse. S-a decis pentru o firma italiana pentru ca acestea au traditie si nu au preturi foarte ridicate. La finele anului 2000 a contactat compania APA Ferrario SpA din Bologna, iar la inceputul anului 2001 Comanescu a semnat un contract cu aceasta. „Mi-au dat voie sa preiau numele firmei lor, fara ca asta sa insemne automat o franciza. Firma mea s-a numit APA Ferrario Romania SRL si incepeam sa ma ocup cu importul si distributia in tara a produselor de „belle arte”: pensule, culori pentru pictura, sevalete etc.”, explica Mihai Comanescu.
Primul import din Italia a fost in valoare de 30.000 de dolari. Firma italiana l-a creditat in proportie de 90% pe Comanescu, acesta urmand sa restituie lunar bani pentru a-si achita marfa. El a trebuit sa se ocupe de formalitatile vamale si de distributia de aici. „Numai TVA pe care trebuia sa o platesc la primul transport a fost de 7.000 de dolari. In total mai era insa nevoie de 10.000 de dolari si nu aveam acesti bani. O prietena mi-a imprumutat banii pe care ii avea stransi pentru o masina, eu mi-am vandut BMW-ul si am inceput sa umblu intr-un Oltcit imprumutat de la aceeasi prietena”, spune Comanescu. Avand in vedere ca cei mai multi bani sunt in Bucuresti, s-a gandit ca cel mai bine este sa inceapa afacerea de aici. Costurile de transport erau mai mici, iar banii se puteau intoarce mai repede. Apoi a participat la Targul International Bucuresti, unde a semnat primul contract cu un magazin din Bacau. Dupa Bacau a intrat pe piata din Iasi prin intermediul unui magazin privat, iar apoi a atacat partea de vest a tarii: Clujul si Timisoara.
„La inceput totul a mers foarte greu. Banii se intorceau cu intarziere, iar eu aveam termene limita pentru creditul acordat de firma italiana”, explica patronul. Cand a inceput activitatea, Mihai Comanescu avea doi angajati care se ocupau de distributie, livra marfa in cinci magazine si avea o cifra de afaceri de aproximativ 1.000 de dolari lunar. La finele anului 2001 afacerea nu evoluase spectaculos din punctul de vedere al distributiei, dar numarul magazinelor ajunsese la opt. Cifra de afaceri crescuse la 3.000-4.000 de dolari pe an. „In 2001 cred ca am avut o cifra de afaceri de aproximativ 12.000 de dolari. Cea mai mare parte a acestora s-au dus insa in Italia. Chiar daca trebuia sa termin plata creditului la sfarsitul lui 2001, am reusit acest lucru in februarie 2002. Dupa aceea am mai facut un import de aproximativ 25.000 de dolari”, explica Mihai Comanescu. Acum acesta are o cifra de afaceri de aproximativ 4.000-5.000 de dolari lunar. La finele anului spera ca incasarile sa depaseasca 50.000 de dolari, in conditiile unui profit brut de 18.000 de dolari. „Acum am magazine care lunar imi aduc 100 de dolari si magazine care au incasari de 700 de dolari. Marja profitului brut in acest business este de 40%. Sper ca in viitorul apropiat sa reusesc sa imi finantez singur importurile de la firma italiana”, incheie Mihai Comanescu.
Business start
Investitia minima:
· 25.000 USD este suma minima ce trebuie investita la inceput in marfa. Sunt adaugati inca aproximativ 7.000 USD pentru TVA, transport, formalitati vamale. Este bine sa mai aveti inca aproximativ 2.000 USD care sa asigure pentru trei luni salariile a trei angajati, chiria unui birou si a unui depozit, si costurile de distributie.
Autorizatii:
· Doar cele necesare deschiderii unei firme de import-export.
Angajati:
· Minimum doi, care sa se ocupe
exclusiv de distributie.
Distributia:
· Aveti nevoie de un birou si un spatiu de depozitare. Daca in primele luni firma poate functiona fara birou, spatiul de depozitare este foarte important. Acesta trebuie sa aiba minimum 20 mp. Este bine ca spatiul de depozitare sa nu fie un apartament de bloc, din cauza cantitatilor mari de materiale care trebuie miscate in spatiul respectiv.
· Pentru distributie cel mai bine este sa aveti propriul autoturism. Daca nu, puteti apela la varianta unei firme de transport. Costurile se vor ridica la cateva sute de dolari lunar.
Context de piata:
· In acest moment trei dintre primii patru producatori europeni de materiale pentru pictura sunt prezenti in Romania. In plus mai functioneaza si o fabrica de stat, Combinatul Fondului Plastic. Cu toate astea exista nise de piata. Segmentul mediu de piata care vrea sa cumpere produse de buna calitate la un pret mediu este destul de slab deservit. Marea problema a pietei o reprezinta insa lipsa magazinelor private de profil in tara.
Alte sfaturi:
· Daca vreti sa intrati intr-o astfel de afacere cautati mai intai un mare producator european care sa fie interesat sa intre pe piata romaneasca. Un exemplu de colaborare: creditarea cu contravaloarea marfii pentru primele importuri facute de firma din Romania.
· Incercati sa formati o retea de magazine unde sa distribuiti marfa. Marea problema in primele luni de functionare va fi sa primiti banii pe marfa vanduta. Din cauza asta, daca nu aveti un fond de rezerva, veti intra in criza de lichiditati.
· Incercati sa procedati cu produsele intocmai marilor firme care expun in supermarket-uri. Construiti rafturi cu numele firmei, discutati cu proprietarul magazinului si expuneti-le astfel incat cumparatorului sa ii ramana intiparita imaginea produselor.
· Toamna si primavara se vinde cel mai bine. In lunile de vara si cele de dupa Sarbatorile de iarna vanzarile merg destul de prost.
