Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu pare că se degradează pe zi ce trece, după ce în urmă cu câteva zile a fost reconectat la aparate. Medicii fac un apel la colegi și apropiați pentru a dona sânge pentru marele artist.
Starea de sănătate a artistului Mihai Constantinescu este tot mai gravă. Acesta are mare nevoie de sânge. Colegii săi, artiştii s-au unit, iar marţi vor merge la Spitalul Floreasca pentru a dona sânge şi pentru a-l ţine în viaţă pe marele artist, anunță România TV.
Ce se întâmplă cu Mihai Constantinescu
Prietenii îi transmit continuu mesaje soţiei care nu se dezlipeşte de patul artistului. Mihai Constantinescu a fost reconectat la aparate, după noi probleme respiratorii. Timp de 5 zile, artistul fusese lăsat de medici să respire singur. Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală pe 13 mai, în urma unui stop cardio-respirator, el fiind internat în unitatea spitalicească de aproape o lună.
Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace. În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.