”Statul nu are ce oferi marilor investitori. Aceștia le alunecă din mâini. Mercedes (n.r. -grupul german Daimler) nici nu a venit bine și a și plecat. Voestalpine a fost trimis în jungla imobiliară să-și cumpere 600 de hectare. A venit în 2006 și a plecat în 2008. Dacă statul ar fi intervenit și ar fi dat cele 600 de hectare, nu ar mai fi plecat”, a declarat miercuri Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), la lansarea studiului ”Percepţiile mediului de afaceri asupra economiei”.
În acest context, Agenția Domeniile Statului (ADS) ar trebui ”să fie pregătită să exproprieze de urgență”. Mai exact, potrivit lui Daraban, se pot stabili anumite grile pentru investiții strategice, care iau în calcul 500 locuri de muncă, așa cum se întâmplă în Spania, de exemplu. ”Teren, utilități și taxe locale care nu se ciocnesc de Codul Fiscal. Iată ce trebuie oferit unui investitor”, a adăugat Daraban.
În altă ordine de idei, acesta a spus că, în mod sigur, se vede faptul că a scăzut corupția în adiminstrația publică, iar vizavi de caietele de sarcini, acestea sunt, uneori, ca niște ”denunțuri”. ”Totul pleacă de la caietul de sarcini. Cum e chipul celui care trebuie să câștige? Iar exemple avem și în viața reală. De exemplu: Cum să arate taxiul de la aeroport? Întotdeauna sunt mici detalii”, a subliniat oficialul CCIR.