România este ţara în care se moare de secetă la un kilometru de Dunăre şi în care, în secolul 21, facem agricultură pe bază de acatiste, a declarat, marţi, într-o videoconferinţă de specialitate, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).
„Nu se poate, noi suntem ţara în care se moare de secetă la un kilometru de Dunăre. E inadmisibil! O ţară cu bazinul hidrografic şi hidrologic la României să auzi un ministru al Agriculturii, oricare ar fi el, că pronunţă cuvântul „secetă” este autodenunţ.
”Nu se poate așa!”
Nu poţi să funcţionezi aşa. Probabil va trebui să nu mai coste uzinarea apei, să fie apa gratis pentru agricultură condiţionată de tehnologii avansate în irigaţii, ca să nu ne batem joc de apa din râuri sau din pânza freatică.
Nu se poate ca, la bazinul nostru hidrografic, să plângem de secetă şi în secolul 21 să facem agricultură pe bază de acatiste!”, a subliniat Daraban.
În viziunea şefului CCIR, trebuie să se renunţe la ideea de producţie la hectar şi să se parieze „absolut totul” pe procesare.
„Eu aş paria absolut totul pe procesare, mai puţin pe celebra producţie la hectar de care aud de când m-am născut. În 1967, cred că primele cuvinte pe care le-am auzit au fost „producţia la hectar”.
”Trebuie ieşit din paradigma asta”
Cred că trebuie ieşit din paradigma asta. Până la urmă putem importa cereale dacă suntem în stare să procesăm. Cred că aici este pariul pe care îl avem. Trebuie să ne uităm şi ce importăm ca produse procesate ca să ne dăm seama unde suntem.
Vorbim de 507 milioane de euro produse de panificaţie, de 460 de milioane de euro produse procesate din lapte, de 118 milioane de euro produse procesate tomate, de 124 de milioane de euro produse procesate din carne, de 1,1 miliarde de euro legume-fructe.
Deci, aceştia sunt nişte indicatori, pentru că pe de altă parte se întâmplă ceea ce vedem şi acum în turism. Turismul nostru, sărăcuţul, nu depăşeşte 1,4 – 1,5% din PIB. Şi agricultura noastră, din păcate, cu toate eforturile de producţie la hectar nu depăşeşte 4%”, a spus Mihai Daraban.
”Să punem caii în faţa căruţei”
Acesta a adăugat că fermierul trebuie să aibă o piaţă de desfacere în care să-şi vândă producţia.
„Noi trebuie să punem caii în faţa căruţei, nu invers. Trebuie să oferim piaţă fermierului, pentru că fermierul dacă va vedea că are piaţă de desfacere îşi va comensura în vreun fel producţia.
Să ne spună şi nouă statul român în ce a constat suma de 86,28 de miliarde de euro pe care am importat-o anul trecut…”, a afirmat oficialul CCIR.