Mihai Fifor a susţinut vineri, o conferinţă de presă, la bordul fregatei “Regele Ferdinand”, aflată în Portul Constanţa, în cadrul căreia s-a referit şi la situaţia de la Marea Neagră după anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă.

“Ştiu că s-a speculat foarte mult şi pe marginea afirmaţiilor mele, eu am să revin şi am să spun că, într-adevăr, contextul de la Marea Neagră este unul suficient de complicat după anexarea ilegală a Crimeei de către Federaţia Rusă şi în ceea ce ne priveşte dorim ca Armata Română şi România să joace un rol esenţial în această regiune, în speţă la Marea Neagră”, a spus Fifor, citat de news.ro.

Citiți și: Guvernul discută săptămâna viitoare despre achiziția corvetelor multifuncționale. Ministrul Fifor impune O CONDIȚIE majoră

El a mai spus că la summitul NATO din acest an doreşte să pună pe agenda întâlnirii situaţia de la Marea Neagră. 

“Dorim să ducem în agenda NATO, a summitului NATO, partea aceasta dedicată Mării Negre, un domeniu, zic eu, extrem de interesant şi esenţial pentru ce înseamnă flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, acolo unde România împreună cu Polonia joacă cel mai important rol”,a explicat ministrul.

El a reamintit că situaţia de la Marea Neagră nu este simplă şi că este normal ca Armata României să se afle în proces de modernizare şi de adaptare la solicitările NATO şi ale parteneriatului strategic cu SUA.

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral Alexandru Mîrşu, a declarat la rândul său că anexarea Crimeei a dus la ridicarea nivelului de avertizare timpurie şi de menţinere a forţelor într-o stare ridicată de pregătire.

“Anexarea Crimeie a adăugat în plus un conflict înghetaţ în zona Ucrainei de Est, faţă de cele deja existente în Nagorno-Karabah, Georgia,  fapt care ne-a condus la ridicarea nivelului de avertizarea timpurie şi de menţinere a forţelor într-o stare ridicată de pregătire. Toate activităţile pe care le-am desfăşurat începând cu 2014 şi până în prezent s-au bazat exact pe aceste informaţii pe care le avem privind situaţia de securitate din Marea Neagră”, a spus şeful Statului Major al Forţelor Navale.

 

El a precizat că se înregistrează o militarizare puternică şi în ritm accelerat a Crimeei, precizând că în Marea Neagră sunt în prezent şase submarine şi patru fregate, aparţinând Rusiei şi ar urma să mai sosească 12 corvete.

“Aş menţiona doar faptul că la acest moment în Marea Neagră sunt şase submarine de clasa kilo-2, producţie nouă a Federaţiei Ruse, sunt patru fregate de tip Grigorovici, urmând să mai vină încă două, conform progrmaului declarat de către Flota Rusă a Mării Negre. Iar de perspectivă, încă şase corvete din clasa Buian şi şase corvete din clasa Uragan, toate dotate cu rachete Caliber, rachete care pot fi folosite atât împotriva navelor de suprafaţă, cât şi împotriva ţintelor din adâncimea uscatului”, a explicat viceamiralul Alexandru Mîrşu.

El a menţionat că în acest context, rolul Forţelor Navale este a menţine şi de a asigura libertatea de navigaţie în zona economică exclusivă în domeniul maritim şi cel fluvial.
Sursa: news.ro