"Apreciez contribuţia Marii Britanii în România în ceea ce priveşte prezenţa militară constantă, pe toate cele trei dimensiuni – terestră, maritimă şi aeriană, mai ales sprijinul în cadrul aliat în vederea implementării prezenţei NATO în regiunea Mării Negre. Militarii britanici sunt, din nou, prezenţi în România şi ne bucură acest lucru", a precizat Fifor. 

Potrivit acestuia, "dislocarea avioanelor Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianţei atât în zona de nord, cât şi în zona de sud, şi demonstrează unitatea şi determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate". 

Ministrul Apărării menţionează că este a doua oară când un detaşament britanic este dislocat în Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu pentru misiuni de poliţie aeriană împreună cu Forţele Aeriene Române, primul fiind dislocat în perioada 1 mai – 31 august 2017, conform Agerpres.