„Știu că v-a scăpat treaba asta, dar de asta sunt eu aici.
Mihai Gâdea, vedeta postului A3, nu a mai apărut pe sticlă de aproximativ o lună. O sursă din A3 îmi spune că în ultimii 10 ani nu a lipsit niciodată atât de mult și că cel mai mult și-a lua concediu 2 săptămâni. Lipsa lui e cu atât mai ciudată cu cât suntem la o lună de alegerile locale și deja în pregătirea parlamentarelor. Adică fix perioada în care cresc ratingurile. Și conturile.
Aceeași sursă îmi spune că nici măcar la nivelul managementului din A3 nu se știe nimic și că oamenii sunt îngrijorați. Există însă două teorii, ambele cu parfum de credibilitate”, a scris George Ripa într-o postare de pe Facebook.
Lovitură pe piața media din România
Realizatorul emisiunii Sinteza Zilei și directorul postului TV, Mihai Gâdea, a făcut un anunț important cu privire la o nouă colaborare a postului de știri cu o importantă televiziune americană.
Astfel, începând de marți, postul de televiziune Antena 3 devine partener CNN International, fiind deja singurul post afiliat CNN din România. Vestea a fost dată chiar de Mihai Gâdea, directorul televiziunii, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei.
„În cel mai complicat context global de la al Doilea Război Mondial încoace, Antena 3 – cea mai importantă staţie de ştiri din România şi singurul post afiliat CNN din ţara noastră – a parafat documentele prin care trece într-o etapă superioară a parteneriatului cu cea mai mare reţea mondială de informaţii. Noul acord dintre cele două companii media înseamnă accesul Antena 3 la conţinutul oferit prin CNN Newsroom.