Mihai Gâdea a rămas fără cuvinte! A avut loc în direct la Antena 3. Informațiile pe care nimeni nu le știa
În cadrul ediției de miercuri seara a emisiunii ”Sinteza zilei”, Mihai Gâdea l-a avut ca invitat pe Nicolae Ceaușescu, fiul lui Ion Ceaușescu, cel mai mic frate al fostului lider comunist. Acesta a vorbit despre cum a fost reținut tatăl său în decembrie 1989, dând detalii despre întâlnirea sa cu generalul Stănculescu.
Acesta povestește că Ion Ceaușescu a făcut agricultra cu pasiune, răspunzând, în același timp de Ministerul Agriculturii. Potrivit fiului său, în anul 1989, Ion Ceaușescu era prim-vicepreședinte la Comitetul de Stat al Planificării.
„Tata a făcut agricultura din pasiune. A fost cu Ion Iliescu doi ani la facultate, la Moscova. A plecat că nu i-a plăcut şi a făcut agricultura care era pasiunea vieţii lui. În ’89 era prim vicepreședinte la Comitetul de Stat al Planificării, răspundea de câteva ministere, dar cu certitudine de ministerul Agriculturii.”, spune acesta.
Cum s-a întâlnit cu generalul Stănculescu
Fiul lui Ion Ceușescu a vorbit despre momentul în care s-a întâlnit cu Victor Atanasie Stănculescu, despre care știa deja de la tatăl său cine este și ce poziție are. Nicolae Ceaușescu spune despre generalul Stănculescu că era ”un om cu prestanță deosebită, un general adevărat, un om foarte plăcut”.
Acesta a mai povestit că a venit ”pe nepusă masă” la IASEU și că generalul Stănescu i-a cerut directorului IASEU să îl aducă pe fiul lui Ion Ceaușescu.
”După ce ne-a salutat, ne-a zis că vrea să bea o cafea şi că vrea să vorbească cu mine. Am băut vreo două sticle de wiskey cu el, am servit masa de prânz, am vorbit despre cai, despre motorină, tâmpenii, că nu aveam subiecte comune. A venit aghiotantul şi i-a spus că trebuie să meargă la Săliţa şi de acolo a plecat la Timișoara. Pe 21 decembrie a venit sora mea la mine şi un prieten de la Steaua care m-a întrebat dacă știu ce e în Bucureşti.”, povestește fiul lui Ion Ceaușescu.
Tatăl său nu a primit niciodată un mandat de arestare
Fiul lui Ion Ceaușescu povestește cum a ajuns familia sa să fie arestată, subliniind că tatăl său nu a primit niciodată un mandat de arestare și că a sta la dispoziție 9 luni.
Mai mult decât atât, mama și tatăl său au rămas fără loc de muncă. În acest timp, tatăl său nu s-a mai putut angaja deoarece ”era Ceaușist”.
”I-am zis că nu ştiu. Văzusem dimineață la televizor scena cu meetingul, ce s-a întâmplat. M-au lămurit că nu se poate să plece tovarășul că este geniul Carpaților. Şi m-au dat afară. Erau niște domni cu ochii albaștri şi au zis, băi, vezi că aştia te arestează. Dar de ce să mă aresteze, că nu am făcut nimic. Pe 22 decembrie au venit şi mama şi tata acolo. Directorul, cu care eram în relații foarte bune, m-a chemat să mâncăm şi la 12:03 când a apărut Mircea Dinescu şi Caramitru, nu am mai avut voie să intru la el în birou. Dimineaţa am aflat că mama, tata şi sora mea au fost arestați şi duși la Giurgiu. Tata nu a primit niciodată un mandat de arestare, a stat la dispoziție 9 luni, mama o lună, sora mea o lună.
În timpul ăsta li s-a desfăcut contractul de muncă cu litera I. Mama era cadru universitar la Institutul Agronomic, tata era la CSP şi membru corespondent al Academiei Agricole, unde erau şi colegii cu care a scris cărți până atunci, erau tineri crescuți de el care învățaseră după manualele lui. A fost dat afară şi de acolo, că este Ceaușist. Nu l-a primit la catedră şi de atunci a fost șomer de lux vreo doi ani până s-au putut pensiona. Când a cerut mama de la procuratură o dovadă au fost refuzați şi aşa au rămas fără serviciu. Curios este că tata a fost membru corespondent al Academiei Agricole din Italia, unde probabil este şi acum. Aici, toată lumea i-a întors spatele”, a spus Nicolae Ceaușescu despre tatăl său Ion.
Despre Ion Iliescu
Fiul lui Ion Ceaușescu a fost întrebat cât de apropiat era tatăl său de Elena și Nicolae Ceaușescu. Acesta a povestit că ”în tinerețe, tatăl meu a locuit cu Nicu, Valentin și cu domnul Ion Iliescu la ei în casă, pe strada Herăstrău. Ion Iliescu a fost crescut de Nicolae Ceaușescu. Știu că l-a sprijinit foarte mult, pentru că era un apropiat al tatălui meu.
Pe vremurile alea fondul locativ era probabil foarte rezervat. În virtutea relațiilor pe care le avusese Nicolae Ceaușescu cu tatăl lui Ion Iliescu, care fusese ilegalist, închis pe la Doftana, Târgu-Jiu. Nu avea unde să stea și l-au luat și a stat o perioadă relativ lungă, până a plecat la studii unde a fost trimis, de asemenea, de unchiul meu, la Moscova, unde devenise șeful studenților comuniști de la Moscova”.
Frontul Salvării Naționale (FSN) exista încă din 1982
„Dau din casă acum: în 1982-1983, vorbeam în casă cu tata și cu Nicu – bine, ei vorbeau, eu mai mult ascultam, pentru că nu cunoșteam nici personajele – că la un moment dat tatăl lui (Nicolae Ceaușescu, n.r.) va pleca din funcție și va veni Ion Iliescu.
Tot atunci tata primea niște semnale din partea Frontului Salvării Naționale, care exista din 25 noiembrie 1982. Scenariul, la vremea respectivă, era exact ce s-a întămplat, numai că s-a oprit la un moment dat, după executarea cuplului prezidențial.
Urmau frații și rudele până la gradul III, casa de la Scornicești să fie rasă de pe fața pământului. Tot acest scenariu era în lumina de a sprijini realizarea socialismului și neîntinarea sa. În materialele de care vă vorbesc eu nu era în mod explicit Ion Iliescu, dar în discuțiile dintre tata și Nicu era foarte apreciat la vremea respectivă Ion Iliescu. Și știau ei – și implicit am auzit și eu – că după ce va fi îndepărtat de la conducerea țării unchiul meu va veni la conducere Ion Iliescu.
Și Nicu și tata au avut o relație bună cu Ion Iliescu, era un om cu o deschidere, un om inteligent, un om cult, nu era de ici de colea la vremea respectivă și îl așteptau ca pe o soluție de a continua ce a fost bine în guvernearea trecută”, a dezvăluit nepotul dictatorului.
Nepotul lui Ceaușescu a vorbit și despre petrecerile pe care le dădea ”prințișorul” Nicu
De asemenea, fiul lui Ion Ceaușescu a vorbit și despre petrecerile pe care ”prințișorul” Nicu, fiul cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu, le dădea în acea perioadă. Amintim că Nicu Ceaușescu este cel de-al treilea copil al soților Nicolae și Elena Ceaușescu.
Fiul lui Ion Ceaușescu a făcut dezvăluiri importante despre cum arătau petrecerile ținute de cel de-al treilea copil al soților Nicolae și Elena Ceaușescu înainte de 1989.
„Sunt lucruri adevărate, dar aş întreba, cui Dumnezeu, la 20 şi ceva de ani, nu îi plac petrecerile? Nu erau niște petreceri ieșite din comun (…) Se făceau destul de multe tâmpenii care deranjau. Nu dărâmam case, dar trebuia zugrăvit oricum a doua zi. La petreceri, maestrul de ceremonii era Serghei (n.r. Serghei Mizil), prieteni de liceu de-ai lui Serghei, sora cealaltă a lui Serghei cu soţul, sportivi, fotbalişti, nume sonore din fotbalul românesc, actori și cântăreți cunoscuți.”, spune acesta.
Acesta a mai povestit că alcoolul nu era lipsit de la petreceri, dar nu se depășeau limitele. Fiul lui Ion Ceaușescu a mai spus că aproape zilnic era acasă la familia Mizil, asta înainte de anul 1980, an în care relațiile s-au răcit.
”Sigur că în perioada respectivă, la creierul pe care îl aveam, de copii teribili, era destul de mult alcool, dar nu se depășeau foarte tare limitele incintei. Ce făceam, făceam între noi. Sigur, făceam destul de multe poante, glume.
Făceam împreună vacanțe, sărbători. Eram aproape zi de zi la familia Mizil. După ce s-au răcit relațiile, mă vedeam cu Nicu. Relațiile s-au răcit în 1980.”, spune acesta.
Despărțirea dintre Nicu Ceaușescu și Donca Mizil l-a marcat o perioadă destul de bună
Nicolae Ceaușescu a povestit despre povestea de dragoste dintre Nicu Ceaușescu și Don Mizil, relație care a ținut 15 ani. Acesta povestește că mama lui Nicu, Elena Ceaușescu, a încercat să îl îndepărteze din acest grup, subliniind că aceasta avea alte planuri cu el.
”Dar, ceea ce s-a întâmplat exact, aş vrea să îl citesc pe Paul Nicolae Mizil, un om deosebit, Dumnezeu să-l odihnească. A spus: Ce se întâmplă, se întâmplă între noi şi familia Ceauşescu. Voi, ceilalalţi, nu aveţi niciun fel de treabă să vă amestecaţi.
Sigur, pentru mine, care aveam 20-21 de ani, faptul că ţineam foarte mult la amândoi, ţineam şi la ceilalţi membri ai grupului, fiind cel mai mic, eram un „Jolly Joker” pentru ei, m-a durut foarte tare această despărțire și m-a și marcat o perioadă destul de bună.”, a mai povestit acesta.
Relația pe care o avea cu Elena Ceaușescu, mătușa sa
Fiul lui Ion Ceaușescu a vorbit și despre relația pe care o avea cu mătușa sa, Elena Ceaușescu, dar și despre cum dorea acesta să îl scoată pe fiul ei, Nicu, din grupul respectiv.
”Nu numai Donca încurca. Încura anturajul pe care îl avea Nicu şi dorea să scape de acest anturaj. Sigur, ca părinte poate e de înţeles. La vremea aceea, nu înţelegeam, dar faptul că stăteam zi de zi… Eu eram student, ceilalţi, fiecare aveau câte un seriviciu, mai mult sau mai puţin important, dar, Nicu, în ciuda faptului că stătea cu noi până la ore târzii din noapte, a doua zi se ducea la treaba lui, la birou. Era la UTC la vremea respectivă şi sigur că nu cădea bine.
E o contradicţie între generaţii, pentru că e clar că, concepţia despre lume şi viaţă a mătuşii mele (n.r. Elena Ceauşescu), nu era pe aceeaşi lungime de undă cu ce gândeam noi. E greu să vă spun din prima că era o femeie rea. Avea răutăţile dânsei, dar, ca orice mamă, vizavi de copiii ei.”, spune acesta.
Nicolae Ceaușescu a mai spus că nu a avut foarte mult de a face cu Elena Ceaușescu și că are aceeași percepție asupra ei, precum toți ceilalți. Cu toate acestea, fiul lui Ion Ceaușescu spune că ”de câteva ori când ne-am întâlnit, nu aș putea spune că era de rău, deși au fost niște ipostaze mai puțin plăcute pentru mine și mai puțin ortodoxe.
”Am plecat cu Nicu de la o petrecere de la Snagov, să dormim la el. Eu nu am prea vrut, mă cam feream, pentru că auzeau ai mei. Nu era taman bine. A zis: Hai, vii şi dormi la mine, că nu e nimeni acasă, tata e la vânătoare. Mama nu vine fără tata la Snagov şi mâine ne sculăm şi plecăm. Am dormit bine-mersi şi când ne-am trezit, m-a trimis după o sticlă de apă minerală. Şi eram în nişte slipi sumari. Zic, cum să mă duc aşa, stai, să mă îmbrac. Nu te mai îmbrăca. Du-te, cobori pe scări, intri pe uşă şi vii cu apa. Zic, dacă mă întâlnesc cu cineva? Nu e nimeni. Până mă trezesc eu, nu intră nimeni în casă.
În capul mesei stătea unchiul meu, în stânga lui, în dreapta lui, familia Bobu, care era al doilea om în partid după el și în stânga lui, Manea Mănescu, care era prim-ministru.
Și eu, în chiloți. Mătușa mea, cu două farfurii în mână, îmbrăcată de casă. A început să râdă. Zâmbea și dânsul. Vă dați seama că m-am dus, am trântit ușa și m-am certat cu ăla. Ne-am îmbrăcat și a trebuit să coborâm la masă. Am zis că plec și mă duc pe jos până la București. Până la urmă am mers la masă. S-a purtat extraordinar de cald. M-a servit cu mâncare. Dânsul s-a ridicat, a pus un pahar de vin, să îi spun tatălui meu care se ocupa de viticultură, de vinuri, ce vin bun face dânsul la Snagov din trei rânduri de vie (…) Dânsa ne-a servit cu mâncare. Am plecat, nu am avut parte de reproșuri”, a mărturisit Nicolae Ceauşescu, în exclusivitate la Antena 3, în emisiunea ”Sinteza Zilei”.