Totul a început marți, când ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost invitat la emisiunea prezentată de Mihai Gâdea de la Antena 3. La acel moment, acesta a dezvăluit ce a găsit în PNRR, la ministerul pe care îl conduce, și ce condiții au fost negociate în mandatele miniștrilor USR.
Ministrul Sănătății declara că este vorba despre niște lucruri destul de ciudate, adăugând că nici măcar nu a avut acces la documentele programului și totodată, angajații din sistem nu au fost informați în legătură cu acest program.
„Am găsit și noi destul de multe lucruri ciudate. În primul rând că nu am avut acces la documentele acestul program și ceea ce a fost foarte ciudat este că niciun angajat din ministerul Sănătății nu a lucrat sau nu a fost informat referitor la acest program. A fost lucrat pe persoană fizică, nu știu cum a fost lucrat”, a spus ministrul Rafila.
Totodată, ministrul mai declara marți că un alt element sinistru este faptul că valoarea consultanței este mai mare decât valoarea obiectivului, lucruri care l-au lăsat fără cuvinte pe Mihai Gâdea.
„Și al doilea element este legat de faptul că de multe ori valoarea consultanței este mai mare decât valoarea obiectivului. La Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate, funcționarea agenției este finanțată cu 5 milioane de euro și consultanță 25 de milioane de euro”, a mai precizat acesta, adăugând că a pus documentele aferente la dispoziția Corpului de Control al premierului”, spunea ieri la Sinteza Zilei ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Ce rol are Ioana Mihăilă
În urma declarațiilor făcute de ministru, jurnaliștii de la Antena 3 au vrut să afle dacă într-adevăr este vorba despre așa ceva, iar ce au descoperit este fără precedent. Potrivit Antena 3, în prim plan este fostul ministru al digitalizării Cristian Ghinea, care acum consultant pe implementarea banilor din PNRR şi care începe să îşi construiască echipa de experţi.
Pe de altă parte cel mai interesant nume regăsit în fundația lui Ghinea „O ţară ca afară” este chiar Ioana Mihailă, ultimul ministru al Sănătăţii, succesoarea lui Vlad Voiculescu, care acum colaborează cu acesta.
Trebuie menționat faptul că asociaţia „O ţară ca afară” se ocupă exclusiv de aceste măsuri din PNRR şi lucrează cu două rânduri de echipe, una oficială condusă de Cristian Ghinea ca președinte al asociației şi una formată din experţi afiliați.
Astfel, Ioana Mihăilă se ocupă în cadrul asociației de componenta de sănătate din PNRR cu un buget de 2.5 miliarde de euro. Mai departe din echipa de experţi a ONG-ului lui Ghinea mai face parte Horațiu Cosma.
Sursa citată mai arată că acesta ar fi mai degrabă reprezentantul lui Cătălin Drulă în asociaţia lui Ghinea, în contextul în care Cosma este membru al unei alte asociații Pro infrastructura.
Se menționează și că în 2016 acesta a ocupat funcția de consilier la cancelaria fostului premier tehnocrat, actual preşedinte al USR Dacian Cioloş, iar la finalul anului 2020 Horațiu Cozma a devenit secretar de stat în ministerul Transportului în mandatul lui Cătălin Drulă.