Detalii uluitoare prezentate în direct la Antena 3! Totul are legătură cu tinerii consumatori de droguri din România şi modul în care poliţiştii tratează acest fenomen.
Mărturie şocantă chiar la Mihai Gâdea în emisiune! O tânără a povestit cum drogurile au fost la un pas să-i omoare fratele
Mihai Gâdea a stat de vorbă, în cadrul ediţiei de luni a „Sintezei zilei”, cu Cristiana, o tânără de 19 ani, care are un frate mai mare, în vârstă de 23 de ani dependent de heroină.
Ea îi acuză pe poliţişti că nu intervin pentru a-i stopa pe traficanţii de droguri care operează chiar în centrul Capitalei, pentru că primesc „pungi cu bani” pentru a închide ochii.
„Fratele meu este dependent de 9 ani și este o problemă psihologică foarte dificilă. În România un mare factor este că o tratăm cu indiferență și-i privim ca pe niște oameni de nimic în loc să le oferim ajutorul psihologic necesar. Și, pe lângă asta, mai este și marea problemă a Poliției.
Fratele meu a făcut o supradoză de heroină, acum o săptămână, e viu, Doamne ajută, dar nu știu exact unde se află pentru că în București și în toată țara este o problemă și mai mare decât heroina și acestea sunt „legalele”, care nu sunt etnobotanicele de care am auzit în 2011 când a fost toată problema cu acele magazine, ci sunt un drog foarte periculos, sunt amestecuri prostești care te distrug în maximum doi ani”, a povestit Cristina la „Sinteza Zilei”.
Poliţiştii primesc pungi cu bani de la traficanţii de droguri: „Asta o pot garanta”
Tânăra de 19 ani a mai povestit la Antena 3 unde operează traficanţii şi cum aceştia îi plătesc pe poliţişti pentru a nu interveni.
Mai mult, ea a lăsat de înţeles că fenomenul consumului de droguri este unul extins în liceele din Bucureşti.
„Ceea ce m-a făcut să nu merg pe drumul acesta a fost că am văzut ce pățește fratele meu. Probabil, dacă nu l-aș fi avut pe fratele meu, la cum sunt liceele din București și la cum este ignoranța, aș fi luat-o pe același drum.
„Legalele” nu sunt legalizate, dar Poliția face acele droguri să fie legalizate. Se procură de pe strada Maximilian Popper, lângă Unirii, o zonă plină de Poliție, care în fiecare săptămână așteaptă bani de la traficanții de droguri, pungi cu bani. Asta o pot garanta.
Și am vorbit cu polițiști complet ignoranți care mi-au dat adresele când au văzut că îmi caut fratele pe acolo. Și mi-au spus că nu pot să facă nimic”, a mai spus invitata lui Mihai Gâdea.
Cum pot fi evitate aceste drame?
Carmen Oprea, psiholog în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, a transmis un mesaj deosebit de important pentru toţi părinţii.
„Cei mai mulți copii încep să consume droguri pentru că nu știu exact la ce se expun. Cei mai mari dintre ei, vorbesc de vârsta de liceu, nu conștientizează riscul legal la care se expun. Ei consideră că își procură substanțe care au calitate sau puritate foarte mare.
Nu garantează nimeni că substanțele cumpărate sunt ceea ce promit dealerii. De la o pastilă de extasy, care poate conține urme de heroină, care da dependență de la primele doze, pot deveni victime sigure ale consumului de substanțe interzise.
Prevenția este cea mai sigură metodă prin care putem face ceva. A vorbi în școli despre problema drogurilor, a vorbi în familie, este un lucru indicat. Cu cât vorbim mai mult despre asta, cu atât scade interesul lor de a-și hrăni curiozitatea.
Dacă nu vorbesc despre asta, dacă văd că este un subiect tabu, că este ceva interzis, orice adolescent merge în căutarea lucrurilor interzise, nespuse. E mai bine să vorbim despre asta în termeni cât mai sinceri și onești, și a stabili un cadru de bază de la vârstele cele mai mici”, a explicat psihologul.