Mihai Gâdea, anunț cutremurător la Antena 3. Dezvăluire incredibilă pentru toată România

Mihai Gâdea a dezvăluit un plan pentru scoaterea României din starea de urgență actuală provocată de coronavirus. Inițiativa sa vizează măsuri pe termen scurt, mediu și lung pentru diminuarea crizei sanitare.

Mihai Gâdea a discutat în premieră, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de pe Antena3, despre soluția sa pentru diminuarea valurilor pandemice prin care trece întreaga țară. Acesta consideră că planul creat în colaborare cu prof. Victor Costache, plan ce poartă numele sugestiv „Salvarea României”, va readuce țara la normal.

Trebuie menționat faptul că, deși prof. Victor Costache nu face parte din consultanții oficiali, acesta a elaborat „Planul alb”, ce a funcționat foarte bine în primele două valuri.

„Salvarea României”

„Salvarea României” este numele planului care ar putea scoate țara din starea de urgență actuală, potrivit spuselor lui Mihai Gâdea. „Salvarea României” este un proiect creat de profesorul Victor Costache împreună cu alți specialiști din domeniul medical.

„Salvarea României” cuprinde o serie de măsuri urgente care vor fi implementate pe termen scurt, mediu și lung. Profesorul Victor Costache a explicat că planul este format din trei mari etape care trebuie activate simultan pentru a fi eficiente.

Stoparea lanțului de transmisie a coronavirusului în populația țării, accelerarea vaccinării și întărirea spitalelor sunt cele trei etape la care s-au gândit cadrele medicale incluse în proiect.

Prima etapă, respectiv „stoparea lanțului de transmitere a coronavirusului în populația țării”, prevede trecerea în regim online a tuturor formelor de învățământ. Persoanele vaccinate din această categorie vor fi testate dacă sunt simptomatice sau la o distanță de cinci, șapte zile după un contact direct pozitiv. Tot în prima etapă, se dorește ca toate activitățile HoReCa să fie accesibile doar persoanelor vaccinate, personalul fiind testat săptămânal. La fel este și în cazul mall-uri și al sălilor de sport. Cetățenii nevaccinați nu vor mai avea acces în aceste zone publice.

În plus, indiferent dacă oamenii au vaccin sau nu, masca va fi din nou obligatorie.

„Este foarte important să oprim lanțul de transmisie deoarece spitalele sunt debordate. Trebuie să găsim avantajele slăbiciunilor acestui virus. Forma Delta spre deosebire de Alpha este mult mai contagioasă, dar simptomele apar după 3-4 zile față de 10 zile în forma Alpha. Și atunci ne putem da mai repede seama când un vaccinat devine simptomatic și să fie testat și limitat impactul acestuia într-o colectivitate”, a explicat profesorul Victor Costache.

Vaccinarea obligatorie

A doua etapă, respectiv „accelerarea vaccinării”, este o măsură pe termen scurt. Aceasta prevede vaccinarea obligatorie a cetățenilor care activează în următoarele domenii: medicină, învățământ, poliție, armată, transport feroviar, ISU, DSU, SRI. Persoanelor din aceste domenii de activitate care prezintă o atitudine anti-vaccin li se vor retrage drepturile de practică pentru șase luni.

Beneficiarii concediilor medicale plătite

„Salvarea României” cuprinde o măsură care va viza și concediile medicale plătite. Doar românii vaccinați vor mai putea beneficia de concediu medical plătit în caz de îmbolnăvire COVID.

Planul lui Mihai Gâdea urmează să fie prezentat președintelui Klaus Iohannis și premierului interimar Florin Cîțu, urmând a ajunge și pe masa premierului propus, Nicolae Ciucă.