Mihai Gâdea vine cu o serie de dezvăluiri fără precedent. Prezentatorul de la Antena 3 a prezentat documentul care arată faptul că Ioana Mihăilă a refuzat să semneze contractul prin care România ar fi putut primi 4.701.000 euro. Această sumă de bani era alocată de Comisia Eurpeană pentru finanţarea testelor RT-PCR.
Mihai Gâdea susține că Ioana Mihăilă nu a fost deloc pregătită pentru valul 4 al pandemiei. Aceasta nu ar fi ținut cont de sfaturile specialiștilor luând mai multe decizii greșite care au generat sistemul sanitar cu care România se confruntă în prezent.
Potrivit acestuia, deşi a avut soluţii să controleze pandemia, Ioana Mihăilă a refuzat să primească ajutorul oferit de UE.
Mai exact, în pandemie, cel mai important lucru este testarea și apoi vaccinarea, iar UE a dorit să sprijine statele membre în acest demers. Mihai Gâdea a mai adăugat că mai mulți epidemiologi trăigeau un semnal de alarmă și spuneau că dacă România nu va testa cât mai multe persoane se va pregăti pentru tot ce este mai rău.
„Uniunea Europeană vine să ajute statele membre să treacă mai bine peste această pandemie. Şi ajuţi cu idei, pentru că pandemia asta nu se rezolvă într-un singur fel. Lucrul cel mai important în această pandemie de la începutul ei, s-a spus foare clar, este testarea, până la vaccinare.
Testare, testarea, testarea. De la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la cei mai importanţi specialişti. Dădeam exemplu Italia, care testează. Chiar astăzi a testat aproape 350.000 de oameni. Ei sunt în verde, nu au niciun fel de problemă. În luna iulie, când exista deja raportul de la INSP, care arăta că valul patru va fi nasol, când Octavian Jurma şi alţi epidemiologi vorbeau că o să fie rău şi că să fim pregătiţi pentru ce este mai rău”, a spus Mihai Gâdea, la Antena 3.
Comisia Europeană s-a rugat de România
Astfel, Comisia Europeană a decis să lanseze o linie de finanțare specială pentru testare. Toate statele membre pot beneficia de ea. Mihai Gâdea susține că linia a fost lansată în luna iulie, iar Ioana Mihăilă a depus o aplicație la scurt timp, care a fost analizată și aprobată de Comisia Europeană, fiind vorba despre suma de 4,7 milioane de euro.
După ce aplicația a fost aprobată, Ioana Mihăilă a decis că nu mai vrea să o semneze și chiar și Comisia Europeană nu a înțeles acest lucru. Totodată, prezentatorul tv a mai adăugat că UE ar fi trimis chiar și un mail să o înștiințeze însă aceasta nu a răspuns.
„În luna iulie, Comisia Europeană a lansat o linie de finanţare destinată statelor membre, în vederea asigurării accesului la certificatele verzi COVID, în cadrul instrumentului de finanţare ESI (…)
Minsterul Sănătăţii a depus o aplicaţie pentru obţinerea de foduri în data de 2 iulie, care a fost analizată de Comisia Europeană şi aprobată pentru suma de 4.7 milioane de euro. Aproape 5 milioane de euro pentru testare. (…) Doamna Mihăilă, în momentul în care trebuia să semneze contractul, după ce el fusese aprobat de Comisia Europeană, nu mai vrea să îl semeneze. Decontarea, rambursarea testelor se poate realiza doar în corelare cu eliberarea unor certificate verzi. Era un program foarte interesant. Comisia Europeană este exasperată, pentru că s-a trimis de la Ministerul Sănătăţii un plan pe care voiau să dea 4,7 milioane să testeze românii ca să nu explodeze în România sau în altă parte, să păstrăm un echilibru. (…)
Doamna Mihăilă nu vrea să semneze. Trimit cei de la Uniunea Europeană mail şi spun – domne, vă rugăm frumos, semnaţi contractul – banii vă vin ca să rezolvaţi treaba”, a spus Mihai Gâdea la Sinteza Zilei.