Moment emoționant la Antena 3! Mihai Gâdea a avut un invitat cu totul neașteptat

Moment emoționant la Antena 3! Un preot a considerat că ar fi bine ca unul din medicii care i-au salvat să vină în fața altarului și să vorbească credincioșilor despre lupta cu virus dar și despre vaccin.

Este vorba despre părintele Vasile Ioana de la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi, din București. Mesajul său a uimit mulți români, în contextul în care mulți oameni ai bisericii au fost acuzați că sabotează vaccinarea anti-COVID.

„În aceste zile fiecare sprijin pentru a oferi medicilor posibilitatea să se exprime, fiecare încercare de a salva o viață, în perioada asta și informațiile salvează vieți, mie mi se pare foarte important ceea ce am văzut și cred că e nevoie în perioada următoare, noi toți să ne strângem și să găsim soluții pentru că așa cum puteți vedea, speranța nu cred că trebuie să ne fie pusă în niște oameni care s-au dovedit a fi în perioada asta”, a declarat Mihai Gâdea, înainte de a intra în direct cu părintele Ioana.

Mesajul transmis de părintele Ioana

Părintele s-a infectat la o nuntă și a povestit în emisiunea lui Mihai Gâdea despre despre cum a trecut prin boală, cu credință, dar și cu sprijinul medicilor și științei.

Totodată, părintele a reușit să obțină și medicamentul Arbidol din Republica Moldova, cu a ajutorul unor prieteni. Mai mult, a criticat și autoritățile pentru lipsa de antivirale de pe piața din România.

„Avem nevoie de Dumnezeu ca de aer. Avem nevoie de prezența lui Dumnezeu în sufletul nostru, avem nevoie de prezența lui Dumnezeu în casele noastre. Casa noastră poate să devină biserica lui Hristos dacă spui – Doamne, nu mă părăsi!

Suntem împreună în necazul acesta mare. Ar trebui – acum, mai mult dect oricând – să dăm dovadă de unitate în suferință, să ne rugăm unii pentru alții, să ne ajutăm unii pe alții”, a declarat preotul, în intervenția sa de la Antena 3.