Vedeta Antenei 3, Mihai Gâdea, surprinde pe toată lumea. Este vorba despre un gest extrem, dar și impresionant al prezentatorului. Gâdea a decis să renunțe la un obiect de preț pentru el.
La acest lucru nu ne-am fi gândit. Mihai Gâdea a recurs la un gest extrem de emoționant. Totul s-a întâmplat chiar în direct pe Antena 3, la emisiunea pe care acesta o prezintă, Sinteza Zilei.
Gâdea a fost la aşezământul Sfântul Ierarh Leontie din Rădăuţi unde se află peste 400 de copii care au primit şansa unei noi familii. Părintele Iustin Tănase i-a vorbit despre micuții de acolo. Maica Ecaterina, fostă gimnastă, absolventă a Academiei de Ştiinţe Economice din Iaşi şi a Facultăţii de Psihologie, cu master în psihologia copilului, este psihologul aşezământului de copii, cea care le citeşte în suflet acestor copii şi le este cel mai bun prieten, alături de părintele Iustin, absolvent de Teologie, cu master în Comunicare şi asistenţă socială.
Mihai Gâdea a primit de la Andrew, un băiețel de care are grijă părintele Iustin Tănase, un tablou intitulat sugestiv: ”Pui fără mamă”. ”Tabloul se numește Pui fără mamă, este semnat de Andrew care are zece ani. Probabil a pus drama sa în acest tablou. Acum este al meu. Am întrebat care este prețul lui și am dat dublu. Spun acest lucru nu pentru a zice ceva despre mine, ci o spun pentru a arăta că nu aveai cum să nu prețuiești lucrarea lui Andrew.
Tabloul este al meu. Voi face un anunț în seara aceasta. Îl voi oferi celui care se va gândi să sprijine semnificativ misiunea de la Rădăuți. Nu doar acelei persoane care va dona niște bani, ci celei care va merge acolo să-i cunoască pe copii, să-l întâlnească pe Dumnezeu și pe părinte. Am să anunț dacă voi găsi persoana care îmi va topi inima într-o astfel de manieră încât să-i ofer acest tablou de care m-am legat”, a mărturisit Mihai Gâdea la Antena 3.