Mihai Ghyka: „M-au cucerit oamenii pe care i-am întâlnit la Vodafone, începând cu CEO-ul”

După mai mulți ani petrecuți în managementul Bergenbier, mai întâi ca director de marketing, apoi ca director general, Mihai Ghyka a surpinsd, ieri, când Vodafone anunța că l-a numit Chief Comercial Officer Consumer Business Unit. Într-un interviu acordat capital.ro, Ghyka explică motivele care l-au determinat să facă această schimbare.

Capital: De ce ați ales să schimbați domeniul de activitate și de ce ați optat pentru Vodafone?

Mihai Ghyka: Piața telecom este una dintre cele mai mari, dinamice și competitive nu numai în România, ci și la nivel internațional. Viteza de reacție imediată, dezvoltarea continuă a tehnologiei, capacitatea de a cuceri consumatorul cu noi produse și servicii sunt atribute la care am privit mereu cu admirație. Apreciez sincer ceea ce predecesorul meu, Karsten Wildberger, a construit împreună cu echipa lui.
    
Oportunitatea de a lucra pentru Vodafone mi s-a parut extraordinară.

Am avut dintotdeauna o mare prețuire pentru brand (încă din vremea Connex!), fiind de altfel client exclusiv Vodafone, pe parcursul anilor. Știu din proprie experiență că serviciile oferite de Vodafone sunt de o calitate deosebita.

Capital: Din punctul dvs. de vedere, care sunt asemănările dintre industria berii și sectorul telecom?

Mihai Ghyka: Industria berii și cea telecom au în comun competitivitatea. În ambele industrii, în România, asistăm la o ciocnire a giganților mondiali. De asemenea, brandul și modul în care îți apropii și îți fidelizezi consumatorul sunt importante atât în industria berii, cât și în telecom.

Asemănările se opresc însă aici. Telecomul are un grad mare de complexitate, presupune investiții continue, pe termen scurt și lung, și totodată are o dinamica aparte, dată de dezvoltarea continuă a tehnologiei și de competiția crâncenă de pe piață.

Capital: Când a început și cât a durat procesul de recrutare?
Mihai Ghyka: Fără a intra în detaliile procesului de recrutare, aș menționa doar că a fost un proces lung și bine elaborat, care ne-a permis să ne cunoaștem reciproc. O angajare se face pe baza unei comuniuni de valori umane și organizaționale. Pe mine m-au cucerit oamenii pe care i-am întâlnit la Vodafone, începând cu CEO-ul companiei.

Capital: Vodafone se afla într-o situație destul de dificilă, mai ales că ultimele rezultate financiare au arătat că numărul de clienți a scazut cu 500.000. Credeți că veți reuși să opriți scăderea numărului de utilizatori?
Mihai Ghyka: Nu cred că sunt în măsură să discut despre rezultatele Vodafone. Ca simplu cititor al acestora dar și ca manager, pot spune că sunt pozitiv impresionat de performanța financiară a companiei, în climatul economic actual.

Capital: Datorită rezultatelor pe care le-ați avut cu Bergenbier, așteptările pe care publicul, dar și oamenii din industrie, le au de la dvs. sunt, fără dubiu, mari. Cum simțiți această presiune?

Mihai Ghyka: Poziția de CCO Vodafone pe segmentul Consumer (Persoane Fizice) este o responsabilitate care mă stimulează și mă motivează, în același timp. Mă bucur să lucrez într-un domeniu care se adresează direct consumatorului.

Îmi place România și sunt mândru că sunt român. Am crezut mereu și cred și astăzi, că dincolo de profit, rolul business-ului privat este să contribuie la dezvoltarea țării, la o Românie de mâine mai bună.
Am simțit întotdeauna o dublă presiune, sau mai degrabă datorie. Aceea a rezultatelor și aceea a contribuției sociale la țara mea. De-a lungul timpului, Vodafone și Connex au arătat că au atins ambele obiective. Și, acest lucru, împreună cu oamenii extraordinari pe care i-am întâlnit, m-a făcut să mă simt cel mai aproape de Vodafone.