Mihai Petre a ajuns de urgență la spital! Vedeta s-a accidentat în Bulgaria, în timp ce se bucura de vacanța de vară alături de familia sa. Iată ce a pățit de această dată.
Mihai Petre și-a rupt degetul în Bulgaria
În acest an, Mihai Petre și familia sa au decis să se bucure de vacanța de vară departe de casă. Până acum, au vizitat unele zone din România, dar au fost și prin străinătate, mai exact, în Italia, Polonia și Bulgaria. În Bulgaria, însă, Mihai Petre a avut parte de o surpriză neplăcută. Ghinionul a venit peste el când se aștepta cel mai puțin. Vedeta și-a rupt un deget, fiind nevoit să meargă de urgență la un doctor chirurg ortoped.
„Întotdeauna o plăcere să mă văd cu doctorul chirurg ortoped. Bine… recunosc că nu mă așteptam să îl vizitez la așa scurt timp de la ruptura de ligament colateral, cu o altă ruptură. De data asta e un deget, mic e adevărat, nimic grav, însă am avut parte de aceeași atenție, profesionalism și conversație de calitate care ajută enorm cred eu, în relația medic-pacient. Aveți grijă cu valurile dacă sunteți la mare. Nu e bine să te lași dus de val întotdeauna. Nici nu mi-am dat seama cum am fost luat de unul. Bine că m-am ales doar cu atât. Vacanță frumoasă!”, le-a transmis vedeta fanilor săi prin intermediul rețelelor sociale.
Cel mai bine mă simt în vacanță cu familia, cu fetele mele. De data asta mă bucur mult că a venit și mama. Am ajuns în Bulgaria, în stațiunea Obzor, aproape de casă, unde am fost surprinși de varietatea opțiunilor în ceea ce privește cazarea, activitățile – super child-friendly, meniul zilnic. Dacă va gândiți să dați o tura pe aici, scutiți-vă de stresul inutil și lăsați-i pe profesioniști să se ocupe de pachetul vostru”, le-a spus el fanilor săi înainte de a-și rupe degetul.
Mihai Petre și-a rupt ligamentele în Austria
Vă amintim că și în martie 2023, Mihai Petre a fost urmărit de ghinion până în Austria, unde a suferit un accident dur în timp ce făcea snowboard. Dansatorul s-a ales cu o ruptură de ligament în urma unei căzături puternice. Tot ce își amintește este că respira greu și că avea o durere insuportabilă la genunchi, care a durat minute în șir.
„Fără să realizez cât de grav este, am continuat să mă dau încă jumătate de zi și să merg pe jos. Asta nu e bine, însă am realizat cât de pregătiți suntem să facem față situațiilor de criză, pentru că trebuia să ajung cumva în vale și nu simțeam că e atât de grav încât trebuie să cer ajutor la 112. Semnal nu aveam, mi se părea că pot să duc. Oi fi fost viteaz, o fi fost adrenalina, faptul că nu știam cât de grav este, nu știu, dar parcă mai rău mă doare acum când am aflat că este rupt ligamentul”, a povestit el.