Elwira Petre și-a serbat ziua de naștere, iar Mihai Petre i-a transmis un mesaj de-a dreptul emoționant pe rețelele de socializare. Acesta și-a exprimat dragostea și recunoștința față de femeia care îi este alături de atâția ani, și la bine și la rău.
Cei doi au demonstrat că sunt o echipă atât pe ringul de dans, cât și în afara lui. Aceștia au dovedit că lucrează foarte bine împreună și la Asia Express, competiție pe care au câștigat-o.
De asemenea, sunt o familie extrem de sudată. Sunt căsătoriți de ani buni și au împreună două fiice superbe.
Mihai Petre, mesaj emoționant pentru soția sa
Cu ocazia zilei de naștere a Elwirei, Mihai Petre a postat pe Instagram o fotografie cu ei doi la începutul relației lor, însoțită de un mesaj extrem de emoționant în care îi mulțumește soției sale pentru iubirea necondiționată și pentru tot ce au realizat împreună.
„La mulți ani, iubita mea! A trecut ceva timp, ești neschimbată, eu m-am ‘maturizat’ puțin, deși încă e drum lung până acolo, recunosc. Îți mulțumesc pentru tot, pentru ce nici măcar nu ne trecea prin cap când am făcut poza asta, deși cumva știam de atunci că te-am găsit.
Încă nu-mi doresc să trăiesc vreo zi fără tine, doar că acum știu ca asta nu se va întâmpla. Pentru ca iubirea nu are sfârșit”, a scris acesta.
View this post on Instagram
Cum s-au cunoscut Mihai și Elwira Petre
Potrivit Spynews, Mihai și Elwira Petre s-au cunoscut la scurt timp după ce ea a împlinit vârsta de 18 ani. Cei doi aveau o pasiune comună, dansul, care într-un final i-a adus împreună. Fostul jurat de la „Românii au Talent” își căuta o nouă parteneră, deoarece fata cu care dansa a suferit o accidentare.
Și poloneza rămăsese fără partener, așa că un prieten comun le-a făcut cunoștință. Mihai Petre a contactat-o, fără să știe însă că aceasta urma să îi devină soție și mama copiilor săi. La scurt timp după ce au început să danseze împreună, s-au îndrăgostit și, în mod firesc, au început o relație. În 2008 s-au căsătorit, după care au venit pe lume fiicele lor.