Mihai Precup, numit președinte al AMEPIP
Mihai Precup este primul președinte al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Acesta a fost selectat de către SGG și numit în funcție de către premierul Ciolacu.
Anterior, Precup a ocupat funcția de Secretar de Stat în Cancelaria Prim-Ministrului Marcel Ciolacu, dar și un post în Consiliul de Administrație al Băncii Europene de Investiții.
AMEPIP a fost înființată prin Hotărârea de Guvern 617/2023. Decizia de îființare vine ca răspuns la angajamentele României atât în fața OECD cât și în fața Comisiei Europene. Aproape 1.500 de companii de stat care se află, sub o formă sau alta, în subordinea Guvernului sau a Autorităților Publice Locale vor fi monitorizate de aceasta. Noua agenție, face parte dintr-un jalon din PNRR și va urmări indicatori de performanță și management.
Agenția va avea responsabilitatea finală de a asigura o procedură de selecţie transparentă şi competitivă pentru aprobarea numirii membrilor consiliului de administraţie. De asemenea, va monitoriza, evalua, controla şi publica raportarea periodică a indicatorilor de performanţă. În plus, Agenţia va aplica sancţiuni pentru întreprinderile de stat care nu respectă indicatorii-cheie de performanţă, mai prevede actul normativ.
Conducerea Agenţiei va fi asigurată de către un preşedinte, doi vicepreşedinţi, asimilaţi funcţiei de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat. Mandatul lor va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii acestuia o singură dată.
Cine este noul președinte al AMEPIP
Mihai Precup a urmat cursurile ASE și ulterior cele ale Universității Sorbona din Franţa. La Sorbona el a obținut Masterul și titlul de Doctor în finanțate corporative. Doctoratul a durat opt ani de zile și a urmărit tema „Impactul crizei financiare asupra evoluţiei investiţiilor în companiile necotate din Europa Centrală şi de Est”.
După absolvire, Mihai Precup a lucrat peste 11 ani în instituții financiar-bancare din Luxembourg şi Franţa. El a lucrat inclusiv la Banca Europeană de Investiții. De asemenea, a predat cursuri de politică monetară la Universitatea Sorbona în calitate de cadru didactic asociat.
În martie 2022 întră în administrația publică centrală și este numit Secretar de Stat în Ministerul Finanțelor. Un an mai târziu, premierul Ciolacu îl numește în funcția de Secretar de Stat la Cancelaria Primului Ministru.