Potrivit unui anunț făcut de Mihai Precup, și-a depus demisia din funcția de președinte al AMEPIP. Este un act unilateral pe care îl asumă „cu toată responsabilitatea”. El a spus și că lasă în urmă o echipă și o agenție care a devenit operațională în numai 5 luni de la conturarea cadrului legislativ de reglementare.
Mihai Precup și-a anunțat demisia din funcția de președinte al AMEPIP
„Mi-am depus demisia din funcția de președinte al AMEPIP. Este un act unilateral pe care mi-l asum cu toată responsabilitatea. Las în urmă o echipă și o agenție care a devenit operațională în numai 5 luni de la conturarea cadrului legislativ de reglementare, cu un tablou de bord funcțional și cu o fereastră larg deschisă către transparentizarea actelor de conducere pentru companiile de stat. Sunt doar câteva dintre reușitele de care sunt mândru și pentru care țin să le mulțumesc tuturor celor care au investit timp și efort în acest an în echipa AMEPIP”, se arată în anunțul postat pe Facebook de Mihai Precup, care a făcut și un bilanț al realizărilor sale în calitate de președinte al agenției.
Astfel, de departe cel mai important obiectiv adus la îndeplinire a fost însăși operaționalizarea AMEPIP la data de 6 martie a acestui an, operaționalizare ce a însemnat punerea pe picioare într-un timp record, de numai 5 luni, a unei instituții care să înceapă să pună ordine în hățișul a sute de companii de stat și să le aducă pe drumul spre normalitate.
S-a lucrat intens la reducerea numărului de provizorate din consiliile de administrație
Mai mult, conform declarațiilor făcute de Mihai Precup, s-a lucrat intens la reducerea numărului de provizorate din consiliile de administrație, astfel că, în doar două luni, numărul numirilor provizorii în consiliile de administrație s-a redus cu 20%, iar numărul procedurilor de selecție finalizate s-a dublat. S-au putut aviza, astfel, indicatori cheie de performanță la nivelul contractelor de mandat ale administratorilor, mai spune Precup.
„Am redus cu 20% numărul provizoratelor, iar numărul procedurilor de selecție finalizate s-a dublat. Am putut aviza, astfel, indicatori cheie de performanță la nivelul contractelor de mandat ale administratorilor,” se mai arată în anunț.
Demisia lui Mihai Precup provoacă un haos imens la AMEPIP și în companiile de stat
Demisia lui Mihai Precup de la conducerea AMEPIP aruncă instituția într-un haos fără precedent, întrucât agenția se află acum în fața pericolului de a mai putea funcționa în parametri optimi.
Motivele pentru care era extrem de important pentru ca AMEPIP să aibă o structură perfect funcțională este acela că în perioada următoare expiră termenul pentru consiliile provizorii de administrație, fiind o perioadă critică pentru bunul mers și pentru viitorul companiilor de stat vizate de acest proces. Prin declanșarea unei crize de management la nivelul AMEPIP, există riscul ca întreg mecanismul de intrare în normalitate a companiilor de stat, de care depind și angajamentele față de partenerii internaționali, să fie complet blocat.
„Urmează o perioadă critică pentru viitorul companiilor de stat cărora le expiră termenul de provizorat. Contez pe profesionalizarea managementului și reprezentării acestor companii, pentru că de acest act de management depind angajamente cruciale față de partenerii internaționali.
Totodată, vreau să fiu foarte explicit și să subliniez că mă detașez clar de orice neînțelegere cu privire la procedura de selecție a conducerii AMEPIP. Decizia de a-mi depune mandatul îmi aparține și plec cu buna convingere că realizările și obiectivele pe care le-am îndeplinit în doar câteva luni în funcție sunt și vor fi relevante pentru întreg sistemul companiilor de stat din România” scrie Mihai Precup pe contul de Facebook.