România trebuie să extindă la maximum, în următorii ani, dezvoltarea activităţii de inovare, a declarat, directorul general al IBM pentru Europa de Sud-Est, Mihai Tudor, la un eveniment privind tendinţele viitoare ale sectorului IT&C.
„În următorii ani, România trebuie să extindă la maximum dezvoltarea activităţii de inovare deoarece nivelul actual este foarte scăzut. Acest lucru nu înseamnă că românii nu au idei, dimpotrivă, există foarte multe idei în România. Din păcate nu există cunoştinţele necesare pentru a transpune aceste idei în tehnologie”, a precizat directorul IBM. Acesta consideră că România este în continuare atractivă în domeniul IT&C datorită forţei de muncă calificate, cunoştinţelor de limbi străine şi costurilor scăzute cu forţa de muncă, dar că nu ar trebui să rămână doar cu acest statut. „Consider că România nu trebuie să rămână la statutul de furnizor şi dezvoltator de software pentru export. Cred că inovarea este elemenul esenţial care trebui să se întâmple în România pentru că nivelul actual este scăzut. Sistemul educaţional de profil ar trebui înrolat în programe de inovare, iar legea parteneriatului public-privat este esenţială pentru că este nevoie să punem împreună cercetarea de la stat cu cea privată”, a adăugat Mihai Tudor, subliniind că firmele mari nu au forţa necesară de a crea acel element de patentare.
De asemenea, şeful IBM consideră că trebuie dezvoltate în domeniul IT&C centre de cercetare-dezvoltare mixte, între stat şi privat, dar şi alocarea unui mai mare procent din PIB către acest sector. „Cu cât România va investi mai mult în sectorul IT&C cu atât va creşte gradul de maturitate al unei ţări şi îşi poate păstra anumite avantaje pe piaţa IT&C. reşterea procentului alocat din PIB către IT&C este benefic pentru crearea mai multor locuri de muncă, pentru reducerea şomajului, în general pentru creştere economică”, a arătat directorul general al IBM pentru Europa de Sud-Est.
În opinia acestuia, la ora actuală României îi lipseşte dezvoltarea sectorului IMM-urilor, comparativ cu ţări precum Cehia, Polonia sau Slovacia. „Dezvoltarea sectorului IMM este bulgărele de zăpadă care se face de 10 ori mai mare în ultimii ani, acesta ajută la creşterea piaţei în viitor. România are nevoie de zona de start-up, deoarece maturitatea acestor IMM-uri peste câţiva ani va produce pentru România ceea ce alte companii mari nu pot”, a mai spus Mihai Tudor.
Sursa: Agerpres