Mihai Tudose a declarat că FMI nu are autoritatea de a impune cerințe
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a detaliat obiectivele vizitei delegației Fondului Monetar Internațional (FMI) în România. Vizita are ca scop evaluarea măsurilor care ar putea conduce la creșterea impozitelor.
El a explicat că vizitele FMI sunt de curtoazie anuală. Când era prim-ministru, Tudose a avut întâlniri cu delegațiile FMI care prognozau un deficit mai mare decât estimările sale. Tudose a menționat că le-a spus celor de la FMI că, dacă prognoza lor ar fi fost greșită, ar fi luat măsuri legale.
Referitor la deficitul actual, Tudose a afirmat că ar fi putut fi chiar mai mare, având în vedere că este investit în dezvoltare. A subliniat că multe țări, inclusiv Statele Unite și Germania, au avut deficite mult mai mari și că aceste investiții sunt esențiale.
„FMI nu are dreptul să vrea. Nu suntem în acord cu FMI-ul. Ei fac aceste vizite de curtoazie în fiecare an. Şi eu când eram prim-ministru, am fost contemporan cu prezența lor la mine în birou. Mi-au spus viziunea, mi-au spus că în niciun caz, după analiza lor, n-o să ne închidem cu acel deficit. Eu spuneam că facem sub trei, ei spuneau că facem 4 jumătate.
Era alt context. Și acum eu cred că puteam să avem și nouă și o să vă explic de ce. Eu atunci le-am spus foarte clar că bugetul se va închide cu deficitul sub trei și că dacă ei ies cu altă opinie îi dau în judecată pentru manipulare de piață, rating de ţară… Am spus acest lucru. Adică nu suntem în acord cu FMI-ul, nu suntem în zona aia.
Doi, că avem deficitul mare. Cred că putea să-l ducem și la 10. De ce? Fiindcă este prima dată când avem un deficit care să duce în investiții. Da, avem 8% din PIB pe investiții. Nicio țară nu s-a dezvoltat fără acest șoc financiar, începând de la America de câmp, prin Germania, prin ce vreți dumneavoastră și sunt țări care au deficitul de patru ori cât noi.
Au şi ei un plan de vacanțe să spunem. Că nu le-am cerut noi să vină. Ok, dau nişte sfaturi, în regulă”, a declarat Mihai Tudose, la Antena 3 CNN.
Referitor la stadiul aderării României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), Tudose a menționat că „nu va fi o negociere gen PNRR”.
În viziunea FMI, se propun mai multe măsuri fiscale:
- Reducerea pragului pentru IMM-uri
- Impozit progresiv
- Taxă pe carbon pentru transporturi și construcții
- Accize suplimentare pe combustibilii fosili
- Creșterea impozitării proprietăților
Dacă România va accepta aceste recomandări, ar putea însemna o presiune financiară mai mare asupra românilor, ceea ce ar putea duce la o scădere a puterii de cumpărare.