Mihai Tudose, despre riscul plecării multinaţionalelor: Nu pleacă câinele de la măcelărie

Mihai Tudose

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Fostul premier PSD Mihai Tudose a vorbit despre impactul măsurilor fiscale și riscul ca, din cauza lor, marile companiile străine să plece din România. El și-a spus și punctul de vedere asupra asumării răspunderii Guvernului. Cum a comentat, însă, poziția PNL?

Fostul premier Mihai Tudose susține că multinaţionalele nu vor pleca din România. El s-a arătat convins că nu vor pleca multinaționalele din România doar pentru că vor fi supraimpozitate.

„Nu pleacă câinele de la măcelărie”, a spus acesta.

El a subliniat că Executivul își va asuma răspunderea pe măsurile fiscale deoarece trebuie făcută odată această reformă.

Mihai Tudose spune că decizia de asumarea a răspunderii e treaba premierului

Tudose a atacat atitudinea partenerilor de coaliție din PNL. În plus, el a arătat că dacă va exista o moțiune de cenzură a Opoziției, aceasta ori va pica, ori va trece.

„Decizia de asumare a răspunderii e a premierului, nu-l poate obliga nimeni și nu e o decizie care se ia în coaliție. (…) Faptul că n-au fost informați de președintele lor (Nicolae Ciucă) e problema lor și a președintelui lor”, a spus Mihai Tudose.

Marcel Ciolacu/SURSA FOTO: Facebook

Atac dur la adresa PNL

El a precizat că asumarea răspunderii este singura modalitate în care „terminăm odată cu circul ăsta, în are partenerii de la PNL au tot timpul idei proaspete pentru că tot timpul sunt altele”.

„Nu vor să-și asume reforma, de a repara ce au stricat și ei, că ei au fost la guvernare o perioadă, atunci avem acest instrument al moțiunii. Se depune moțiune… Culmea că a zis că depune moțiune alde REPER sau nu mai știu cum îi cheamă pe bucățica aia care s-a desprins din altă bucățică, în condițiile în care ei au nenorocit țara și ei au scris în PNRR niște tâmpenii de care noi acum suntem agățați și blocați”, a comentat fostul premier.

Cât de riscantă este o moțiune de cenzură

Mihai Tudose este curios să vadă la moțiunea de cenzură cine votează împotriva acestei reforme. El a spus că așa măcar se va știi cum e treaba.

„Trece moțiunea, foarte bine, ne întoarcem la popor sau o să facă partenerii galbeni din nou alianță cu USR. Unde va ajunge țara nu știm sau, de fapt, știm că am văzut ce au făcut cu ea în mandatul Orban și Cîțu, dar nici cu dl Ciucă nu mi-e rușine…”, a spus Mihai Tudose, pentru B1 TV.

Liberalii, acuzați că nu susțin interesele românilor

El a dat apoi de înțeles că partenerii de coaliție din PNL susțin interesele multinaționalelor, în loc să le susțină pe ale românilor.

„Dacă sunt voci dintre liberali care susțin că lovește în electoratul lor faptul că sunt impozitate multinaționalele, adică PNL nu e al României și românilor, ci al multinaționalelor care scot profitul din țară, atunci acela e electoratul lor și asta e menirea lor de a fi.

Hai să vedem la asumare și moțiune cine ține cu aceia și cine ține cu românii, măcar se desfac apele. Ce face conducerea PNL cu membrii PNL care nu respectă decizia partidului în ce privește votul e treaba lor”, a spus Mihai Tudose.

În opinia sa, dacă moțiunea trece, ne întoarcem la popor. Poporul să aleagă între cei care vor să salveze multinaționalele sau cei care vor să facă un pic stabilitate în România.

„Dacă moțiunea nu trece și totuși au fost voturi pentru din partea unor membri ai alianței, asta-i viața. Contează ce face PNL cu ei, dar vom ține și noi cont de seriozitatea partenerului”, a declarat vicepreședintele PSD.