Mihail Hodorkovski vorbește despre primele sale întâlniri cu Vladimir Putin în noua sa carte
Omul de afaceri aflat în exil a declarat că invazia lui Vladimir Putin a schimbat complet agenda opoziției politice din Rusia. Potrivit acestuia, „rezistența armată” ar putea juca un rol la un moment dat în viitor.
„Trebuie să le explicăm oamenilor ce pot face, să îi convingem că ar trebui să o facă și, de asemenea, să îi ajutăm pe oameni dacă, ca urmare, ajung într-o situație periculoasă”, a declarat Mihail Hodorkovski pentru The Guardian.
Acțiunile potențiale ar trebui să depindă de toleranța la risc a fiecărei persoane
De asemenea, acesta a spus că acțiunile potențiale ar trebui să depindă de toleranța la risc a fiecărei persoane și ar putea varia de la pictarea de graffiti anti-război pe străzi până la sabotarea livrărilor feroviare legate de război sau incendierea birourilor de recrutare.
„Dar suntem foarte clar împotriva metodelor teroriste care dăunează oamenilor neînarmați”, a spus Hodorkovski, criticând uciderea lui Dariei Dugina, fiica unui ideolog imperialist rus, luna trecută, care a fost revendicată fără nicio dovadă de un grup de partizani ruși necunoscut până acum.
Noua sa carte prezintă un model pentru statele occidentale cu privire la modul în care trebuie să se comporte cu Moscova
Totodată, Hodorkovski a vorbit despre noua sa carte, intitulată „The Russia Conundrum”, care va fi lansată la sfârșitul acestei săptămâni. Aceasta prezintă un model pentru statele occidentale cu privire la modul în care trebuie să se comporte cu Moscova.
În carte, Hodorkovski descrie primele sale întâlniri cu Vladimir Putin, de la care a plecat convins că noul președinte rus era un aliat ideologic.
„Tehnica lui este să se uite la tine și să oglindească ceea ce spui (…) Este un cameleon care îi lasă pe toți să creadă că este de partea lor. Nu am fost suficient de ager pentru a-l vedea. El are acea abilitate profesională a KGB-ului de a se adapta la interlocutorul său, dar are și un talent personal pentru asta (…) Pe atunci, nu se simțea stabil în poziția sa și nu voia să-și creeze dușmani care să se unească împotriva lui. Bineînțeles că nu a avut niciodată opinii liberale”, a scris Hodorkovski.
Potrivit sursei menționate, Hodorkovski are una dintre cele mai remarcabile povești personale din Rusia post-sovietică, ridicându-se de la începuturile economice în Liga Tineretului Comunist în timpul reformelor lui Mihail Gorbaciov de la sfârșitul anilor 1980 și devenind cel mai bogat om de afaceri din Rusia prin președinția companiei petroliere Yukos.
Amintim că Mihail Hodorkovski a petrecut un deceniu în închisoare între 2003 și 2013. În momentul de față, acesta locuiește la Londra.