"Nu trebuie să uităm de situaţia moştenită în sistemul de gaze românesc. De fiecare dată când vorbim, inclusiv cu partenerii noştri din UE, trebuie să ne amintim că România, din punctul de vedere al reţelei de gaz, este totuşi o gaură neagră, suntem o gaură neagră plină de resurse de gaze. Avem la bază o reţea proiectată la o presiune de aproape jumătate din presiunea tuturor statelor din jur. Orice om cu gândirea limpede ar trebui să înţeleagă că, pentru a upgrada o astfel de reţea, sunt necesare miliarde de euro ca investiţii, care se vor reflecta în facturile finale", a spus Constantinescu.
El a mai precizat că proiectul BRUA este în grafic, ceea ce este "impresionant şi o surpriză foarte plăcută".
"Speram ca undeva la orizontul anului 2021, România să se profileze la intersecţia celor trei mai coridoare de transport al gazelor naturale: coridorul vertical, coridorul sudic şi coridorul nord-sud, de la Marea Baltică spre sudul continentului. În zilele următoare, va avea loc semnarea, la nivel de companii, a unui memorandum de înţelegere între Bulgartransgaz, DESFA, FGSZ, Transgaz (transportatorii de gaze din Bulgaria, Grecia, Ungaria, respectiv România – n.r.) şi compania care gestionează interconectorul Bulgaria-Grecia pentru cooperarea în operaţionalizarea coridorului vertical, astfel încât să poată fi realizată interconectarea reţelelor din Grecia cu România şi Ungaria", a continuat diplomatul.
Potrivit acestuia, încă suntem datori cu o strategie privind depozitarea gazelor, în noul context privind viitoarele coridoare de transport al gazelor. România, mărindu-şi capacitatea de depozitare, ar putea să aibă un rol regional în echilibrarea reţelelor, a adăugat Constantinescu.
AGERPRES