Mii de clienți ai gigantului falimentar Thomas Cook au ajuns la mila companiilor aeriene. Aceștia urmează să fie aduși din vacanțe de alte companii
După falimentul celor de la Thomas Cook alți 700 de oameni vor fi repatriați abia azi din vacanțe. Autoritatea de aviaţie civilă din Marea Britanie a anunţat, marţi, că încă 7.000 de clienţi blocaţi în diverse destinaţii turistice din cauza falimentului tour-operatorului Thomas Cook urmează să fie repatriaţi cu ajutorul a 39 de zboruri, transmite Reuters.
Până în prezent, 115.000 de turişti dintr-un total de peste 150.000 în cadrul aşa-numitei ‘operaţiuni Matterhorn’, cea mai amplă operaţiune de repatriere pe timp de pace, au fost repatriaţi.
Operaţiunea a fost lansată pe 23 septembrie.
În urmă cu o săptămână, premierul britanic Boris Johnson a promis că autorităţile vor veni în ajutorul turiştilor blocaţi în urma falimentului Thomas Cook. El a adăugat că trebuie analizate căi prin care operatorii de turism să se poată proteja de faliment, în urma prăbuşirii Thomas Cook şi a unei companii aeriene, Monarch, în 2017.
Grupul Thomas Cook realiza o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde lire sterline (11,32 miliarde euro) pe an. De mai mulţi ani, însă, compania era afectată de o concurenţă acerbă între tour-operatori şi un mediu economic incert în special în Marea Britanie, în contextul Brexitului şi al deprecierii lirei sterline, datoriile Thomas Cook depăşind 1,7 miliarde lire sterline. A