Lansate în noiembrie 2021, abonamentele Cargus cu livrări incluse reprezintă o soluție preferată de peste 3.000 de companii mici și medii din industrii diferite, precum FMCG, fashion sau IT & C.
Mai mult, serviciul oferit de Cargus reprezintă un foarte bun scut antiinflație – costul său este fix pe toată perioada contractuală și reduce chetuielile de livrare cu până la 87%, beneficii necesare pentru orice afacere care vrea să se protejeze de schimbările și volatilitatea curentă (inflație, creșterea prețurilor la materie primă, la carburanți).
Companiile care au ales abonamentele de curierat
Segmentul de abonamente Cargus a avut cea mai impresionantă evoluție în portofoliul de produse și servicii Cargus – în ultimul trimestru din 2022, abonamentele au crescut de peste 600 ori, față de aceeași perioadă a anului precedent. Pentru 2023, compania de curierat estimează dublarea acestui segment și o creștere a preferințelor antreprenorilor pentru pachetele mai complexe, cu mai multe livrări incluse.
Peste jumătate din companiile care au abonament de livrări Cargus au optat pentru contracte pe o perioadă de 24 de luni și peste 20% au ales pachetele de 100, respectiv 200 de colete pe lună.
Companiile care au achiziționat abonamente Cargus activează în industrii precum FMCG (peste 40%), fashion, IT&C, automobile și își desfășoară activitatea comercială în București, Cluj, Timișoara, Ploiești și Târgu Mureș. Mai mult, analizând destinația de livrare, 40% dintre coletele expediate de comercianții cu abonament Cargus conțin produse achiziționate de clienți din București, Cluj, Timișoara și Constanța.
Care sunt beneficiile abonamentelor Cargus pentru antreprenori
Ai garanția prețului pe toată perioada contractuală. Costul abonamentului nu se modifică pe durata contractului (poți alege 12 sau 24 de luni). Afacerea ta creşte şi vei avea mai multe expedieri? Fără griji, poţi upgrada oricând abonamentul tău! Sau poţi rămane cu acelaşi abonament şi vei beneficia de preţuri speciale pentru expedierile extra!
Nu ai taxe ascunse sau variabile. În cadrul unei sume fixe tip abonament, vei putea trimite 20, 50, 100 sau 200 de colete gratuite cu o greutate de până la 31 kg. Așadar, niciodată nu vei fi obligat să declari cantitate lor lunară sau să îti faci griji pentru fluctuații sezoniere.
Ce nu consumi, reportezi. Dacă nu reușești să consumi toate livrările incluse în pachetul achiziționat, le poți reporta și folosi atunci când ai nevoie!
Beneficiezi de o formă de plată convenabilă. Ești antreprenor, așa că eficientizarea timpului tău este esențială. Cu abonamentul Cargus nu mai trebuie să depui efort pentru plata facturilor către curier! Pentru toate expedierile prin Cargus ai doar 1 factură lunară cu data scadentă la 14 zile.
Beneficiezi de serviciul Easy Collect de la 6,42 RON. Crește satisfacția cumpărătorilor și numărul comenzilor oferindu-le posibilitatea de a alege ca adresa de destinație unul din cele peste 3.000 de puncte Cargus SHIP & GO, chiar din momentul plasării comenzii. Iar dacă aceștia selectează ca adresă de livrare un punct SHIP & GO din proximitate, prețul de transport scade până la 6,42 LEI.
Ai serviciul de retur la un preț special. Pentru a veni în întâmpinarea magazinelor online, Cargus a inclus în abonamente și serviciul de retur la un cost foarte mic, de doar 2,5 lei pentru un colet, în cazul în care consumatorii aleg această opțiune. Serviciul și costul acestuia contribuie la creșterea numărului de clienți și a ratei de retenție pentru magazine și va fi disponibilă din luna februarie.
Mai mult, clienții Cargus beneficiază de servicii suplimentare. Abonamentul oferă antreprenorilor garanția prețului: un cost fix pentru o perioadă contractuală de 12, respectiv 24 de luni, pentru expedieri de până la 200 de colete pe lună. De anul acesta, Cargus a inclus în abonamente și posibilitatea de a expedia gratuit un număr de colete, peste cele incluse în pachet, în funcție de tipul de abonament ales.
Abonamentul oferă acces la întregul ecosistem de soluții digitale Cargus, precum aplicația Cargus Mobile, dar și la toate opțiunile de plată disponibile: cash, cu cardul în locație sau la curier, prin Pay by Link.
Mai multe informații despre abonamentele Cargus, găsiți pe websiteul companiei de curierat.