Peste 20.000 de muncitori străini din afara UE s-ar putea îndrepta spre Marea Britanie pentru a-i înlocui pe culegătorii de fructe români şi bulgari, care vor fi tentaţi de locuri de muncă mai bune, atunci când restricţiile de pe piaţa muncii vor fi ridicate la sfârşitul lui 2013, scrie The Telegraph.
Noul val de lucrători străini ar trebui să provină din ţări cum ar fi Ucraina, Republica Moldova şi Croaţia, în pofida faptului că există 2,51 de milioane de şomeri în prezent în Marea Britanie, a declarat Uniunea Naţională a Fermierilor (NFU).
Potrivit reprezentanţilor acesteia, şomerii britanici tind să provină din mediul urban şi puţini sunt interesaţi de munca sezonieră, pe termen scurt, în fermele din mediul rural.
Românii şi bulgarii angajaţi în agricultură ar putea să se îndrepte în oraşe spre locuri de muncă necalificate mai uşoare şi în condiţii mai bune, cum ar fi barurile şi restaurantele, atunci când restricţiile care îi privesc vor fi ridicate la sfârşitul lui 2013.
Agricultorii vor să faciliteze accesul a mii de muncitori străini din afara UE, care să le ia locul pentru o perioadă de maxim şase luni o dată, la culesul căpşunilor, cartofilor şi conopidei.
Potrivit lui Hayley Campbell-Gibbons, consilier-şef horticol pentru NFU, în lipsa acestor 21.500 de noi lucrători, nu vor exista suficiente persoane pentru a aduna culturile.
Consilierii guvernului în materie de imigraţie au în vedere impactul asupra Marii Britanii şi lucrătorilor sezonieri de la ferme, odată ce restricţiile vor fi ridicate, iar imigranţii din România şi Bulgaria vor putea ocupa orice loc de muncă în Regatul Unit începând cu 1 ianuarie 2014.
Numărul românilor şi bulgarilor care trăiesc în Marea Britanie a crescut deja de la 29.000 la 155.000 din momentul în care cele două ţări au aderat la UE cu cinci ani în urmă. De altfel, parlamentarul conservator Philip Hollobone a estimat că acest număr s-ar putea tripla, ajungând la 425.000 în decurs de doi ani de la ridicarea restricţiilor.
Pe de altă parte, notează The Telegraph, ridicarea obligatorie a restricţiilor de muncă va oferi, de asemenea, celor 21.500 de români şi bulgari aflaţi deja în Regatul Unit, sub auspiciile Programului privind Lucrătorii Sezonieri din Agricultură (SAWS), libertatea de a-şi părăsi locurile de muncă de la ferme.
Sursa: Agerpres