Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut autorităţilor de la Kiev să nu îi împiedice pe soldaţii ucraineni, încercuiţi de separatiştii proruşi la Debalţevo, în estul Ucrainei, să predea armele, pentru a nu pune în pericol armistiţiul din această ţară, scrie AFP.
„Sper că autorităţile ucrainene nu îi vor împiedica pe soldaţii ucraineni să depună armele şi nu îi vor trimite în faţa justiţiei din acest motiv”, a declarat Vladimir Putin în cursul unei conferinţe de presă desfăşurată la Budapesta, împreună cu premierul ungar Viktor Orban.
Putin a spus că armata ucraineană „pierde în faţa minerilor şi tractoriştilor de ieri” la Debalţevo – nod strategic care leagă Lugansk de Doneţk, cele două bastioane separatiste în estul Ucrainei. Liderul de la Kremlin a respins din nou acuzaţiile potrivit cărora militari ruşi luptă de partea insurgenţilor în Donbas, relatează agenţia de presă ucraineană Unian.
„Desigur, să pierzi e întotdeauna ceva rău, este întotdeauna o problemă pentru cei învinşi, mai ales când pierzi în faţa minerilor şi tractoriştilor de ieri. Dar viaţa merge înainte, nu trebuie să faci o fixaţie din asta”, a spus Putin.
Mai mult, liderul de la Kremlin a numit drept un „abces” trupele ucrainene încercuite la Debalţevo, o problemă care trebuie să se încheie.
„Este necesar să se termine cu această problemă a încercuirii. Scopul nostru comun este de a salva vieţile oamenilor care s-au trezit încercuiţi. Pentru ca acest „abces” să nu agraveze relaţiile dintre autorităţile ucrainene şi rebelii din Donbas”, a adăugat şeful statului rus.
Preşedintele Vladimir Putin a mai spus că regimul de încetare a focului, al treilea la număr şi care a intrat în vigoare la 15 februarie, este respectat de-a lungul întregii linii a frontului, cu excepţia oraşului Debalţevo.
Lupte acerbe se dădeau miercuri dimineaţă în perimetrul acestui oraş strategic. Rebelii au aruncat în luptă toate rezervele de care dispun, scrie pe pagina sa de Facebook analistul militar ucrainean Dmitri Tâmciuk, deputat în Rada Supremă – parlamentul unicameral de la Kiev.
În acelaşi timp, Semion Semencenko, comandantul batalionului „Donbas”, format cu precădere din naţionalişti ucraineni, deputat în Rada Supremă de la Kiev din partea formaţiunii Samopomoşci a anunţat că trupele guvernamentale au început retragerea Debalţevo „în mod organizat”.
„Toate poveştile privind controlul nostru asupra Logvinovo s-au dovedit a fi poveşti. Din păcate, dovleacul nu s-a transformat în caleaşcă. Nu noi controlăm şoseaua Artemevsk-Debalţevo şi asta tocmai din cauza Logvinovo. Alte rute sunt controlate de Garda Naţională, batalionul „Donbas” şi unităţi ale armatei. Inamicul încearcă să ne taie calea şi să împiedice retragerea”, a scris Semencenko pe pagina sa de Facebook, potrivit Unian.
O poziţie oficială a venit astăzi de la Kiev. „Armata ucraineană părăseşte oraşul Debalţevo şi îl abandonează rebelilor proruşi, după zece zile de lupte crâncene”, a anunţat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, relatează AFP şi Reuters.
"Miercuri dimineaţa, forţele armate ucrainene, împreună cu garda naţională, au finalizat operaţiunea de evacuare planificată şi organizată a unităţilor noastre militare din Debalţevo", nod de comunicaţii strategic ce leagă Lugansk de Doneţk, cele două bastioane separatiste din estul Ucrainei şi care se află sub asediul separatiştilor, a declarat şeful statului într-un mesaj transmis de pe Aeroportul din Kiev.
"La ora actuală, 80% din unităţile noastre s-au retras, mai aşteptăm încă două convoaie", a adăugat Poroşenko.
În acelaşi timp, rebelii proruşi susţin că militarii ucraineni depun armele cu sutele la Debalţevo. Eduard Basurin, numărul doi în comandamentul militar al rebelilor din Doneţk, a declarat miercuri pentru postul de televiziune Rossia-24, citat de RIA Novosti, că în jur de 3.000 de militari ucraineni rămân la ora actuală în încercuire la Debaţevo.
Într-o declaraţie făcută săptămâna trecută, după summitul cvadripartit de la Minsk, preşedintele rus Vladimir Putin invocase peste 6.000 de soldaţi ucraineni încercuiţi în oraşul strategic Debalţevo.
Liderul autoproclamatei „Republici Populare Doneţk”, Aleksandr Zaharcenko, a fost rănit marţi în luptele de la Debalţevo, dar viaţa sa nu este în pericol, relatează RIA Novosti. „Liderul DNR – Doneţkaia Narodnaia Respublika a fost rănit la picior în timpul luptelor pentru eliberarea oraşului”, a relatat portalul LifeNews.
Pe de altă parte, aşa-numitul Parchet General al autoproclamatei „republici populare Doneţk” a iniţiat o procedură penală împotriva autorităţilor de la Kiev pentru declanşarea războiului în Donbas, în estul Ucrainei, relatează agenţia de presă locală DAN, citată de RIA Novosti.
„A se deschide o anchetă penală pentru planificarea, pregătirea, declanşarea şi desfăşurarea unui război agresiv de către persoane cu rang înalt în Ucraina, în temeiul art.423, partea a doua a Codului Penal al „republicii” Doneţk, se menţionează în decizia „Parchetului”.
Astfel, sunt vizaţi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, premierul Arseni Iaţeniuk şi Aleksandr Turcinov, actualul secretar al Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare.
„Nefiind de acord cu voinţa exprimată de populaţia din Donbas privind proclamarea „republicilor populare” Doneţk şi Lugansk, conducerea Ucrainei a organizat o invazie a grupărilor armate ilegale şi a batalioanelor de represalii pe teritoriul acestora”, se menţionează în decizia „Parchetului” din Doneţk.
Potrivit deciziei, „ca urmare a acţiunilor autorităţilor ucrainene, peste 1.000 de persoane au fost ucise, iar mai mult de 3.000 rănite şi mutilate”, iar peste 2.000 de clădiri au fost distruse.
Kievul a anunţat începutul operaţiuni speciale în Donbas în noaptea de 14 spre 15 aprilie 2014 după începerea mişcării separatiste în partea de est a Ucrainei. De atunci, ostilităţile continuă, cu pauze rare şi cu o intensitate mai mică sau mai mare, chiar dacă un regim de încetare a focului a fost decretat de trei ori.
Ultimul armistiţiu datează din 15 februarie, după summitul cvadripartit Ucraina, Germania, Franţa şi Rusia, de la Minsk, la capătul a peste 16 ore de negocieri.
La rândul ei, Uniunea Europeană spune, într-un comunicat: „Cucerirea oraşului Debalţevo din estul Ucrainei de către separatiştii proruşi constituie o încălcare clară a armistiţiului” care le-a cerut rebelilor ''să-şi înceteze toate activităţile militare'', relatează AFP şi Reuters.
Luptele din jurul oraşului strategic ucrainean nu au fost oprite niciodată, în pofida acordului semnat săptămâna trecută la Minsk, având drept scop instaurarea unui armistiţiu. În faţa înaintării rebelilor, armata ucraineană a abandonat Dabalţevo miercuri dimineaţa.
''Rusia şi separatiştii trebuie să aplice, imediat şi în totalitate, angajamentele luate la Minsk, începând cu respectarea încetării focului şi retragerea tuturor armelor grele'', a insistat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, într-un comunicat.
''Trebuie garantate, de asemenea, coridoare sigure pentru toţi cei care vor să părăsească zona'', a afirmat Mogherini, făcând apel, printre altele să se permită accesul observatorilor misiunii OSCE, care până în prezent nu au fost lăsaţi să intre în zonă.
''UE este gata să întreprindă orice acţiune corespunzătoare în cazul în care continuă luptele şi alte evoluţii negative ce încalcă acordul de la Minsk'', a avertizat Mogherini, fără să facă totuşi referire la noi sancţiuni.