Pandemia de coronavirus a provocat o adevărată criză a locurilor de muncă în București, după ce numărul salariților din Capitală a scăzut serios încă din luna martie. Ultimele date oficiale oferite de Institutul Național de Statistică.
Numărul salariaţilor din Capitală era, la finele lunii martie 2020, de 1.032.961 persoane, în scădere cu 3.969 persoane (0,4%) faţă de luna precedentă, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Câştigul salarial mediu brut a fost, la finele lunii martie 2020, de 7.215 lei (6.776 în februarie 2019), iar cel net de 4.393 lei (4.124 luna precedentă).
Pe de altă parte, la data menţionată, în Bucureşti erau înregistraţi 14.996 şomeri (15.050 în februarie), iar rata şomajului se situa la 1,3%.
Proiect important pentru cei fără loc de muncă
Salariaţii aflaţi în şomaj tehnic pot primi tichete de masă în cazul decretării stării de asediu sau a stării de urgenţă, însă rămâne la aprecierea angajatorului acordarea acestor categorii de drepturi, în funcţie de activitatea sa economică, potrivit unui proiect adoptat, marţi, de plenul Senatului.
Proiectul, iniţiat de deputaţi PSD, independenţi, USR şi UDMR, are ca obiect de reglementare „acordarea tichetelor de masă salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic ca urmare a decretării stării de asediu sau a stării de urgenţă, atât pe durata, cât şi ulterior acestora, prin instituirea unor derogări de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, precum şi de la dispoziţiile Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare”, conform raportului de admitere dat în comisia de specialitate.
Propunerea legislativă privind acordarea tichetelor de masă salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic ca urmare a decretării stării de asediu sau a stării de urgenţă face parte din categoria legilor organice şi va fi trimis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Ce primesc angajații aflați în șomaj tehnic
Indemnizaţia de şomaj tehnic este de 75% din salariul de bază, dar statul acoperă cel mult 75% din câştigul salarial mediu brut. În cazurile în care suma de la stat nu acoperă 75% din salariul de bază, firmele pot acoperi diferenţa.
Nu doar angajaţii, ci şi persoanele ce lucrează pe cont propriu vor putea primi, în continuare, indemnizaţia de şomaj tehnic. Astfel, PFA-urile, persoanele cu profesii liberale sau cele care lucrează pe drepturi de autor vor putea solicita de la stat, lunar, suma de 4.072 de lei brut, echivalentul a 75% din salariul mediu pe economie.
Subvenţionarea de la stat a indemnizaţiilor de şomaj tehnic, atât pentru salariaţii cu contracte de muncă suspendate. cât şi pentru profesioniştii ce au întrerupt activitatea din cauza epidemiei, a început la jumătatea lunii martie, odată cu declararea stării de urgenţă pe teritoriul României.