Sunt vizați mii de oameni care s-au vaccinat în nordul Germania. Autoritățile le cer acestora să se vaccineze din nou, după ce o anchetă a poliției a constatat că o asistentă medicală de la Crucea Roşie a utilizat o soluție salină, în locul vaccinului anti-COVID.
Mii de oameni din Germania trebuie să se vaccineze din nou! O asistentă nu a folosit serul corespunzător
În locul vaccinului anti-COVID, asistenta respectivă este suspectată că a injectat o soluție salină în brațele oamenilor, conform informațiilor transmise de theguardian.com
Totodată, autoritățile din Germania sunt de părere că acest lucru s-ar fi întâmplat la un centru de vaccinare din Friesland, la începutul primăverii.
Autorităţile locale au emis marţi apelul către aproximativ 8.600 de locuitori
„Sunt total şocat de acest eveniment”, a declarat Sven Ambrosy, consilier local, în timp ce autoritățile locale au emis marţi apelul către aproximativ 8.600 de locuitori care au fost puşi în pericol.
Chiar dacă soluţia salină este inofensivă, majoritatea persoanelor care au fost vaccinate în Germania, în martie şi aprilie, sunt în vârstă şi prezintă un risc ridicat de a se infecta cu noul coronavirus.
Argumentul asistentei, al cărei nume nu a fost publicat, nu este clar, dar ea a arătat opinii sceptice despre vaccinuri în postările sale de pe reţelele de socializare, au declarat anchetatorii. Totodată, nu se ştie dacă asistenta a fost arestată sau acuzată în acest caz.
Decizia luată anterior în Germania
Toate persoanele care refuză să se vaccineze au parte de cea mai cruntă lovitură. În foarte scurt timp, Germania vrea să elimine total orice gratuitate în ceea ce privește testarea împotriva COVID. Dacă din martie, persoanele care nu voiau să fie imunizate împotriva temutului virus se puteau bucura de teste gratuite, în scurt timp acest lucru va dispărea. Un proiect important se află pe masa cancelarului Angela Merkel.
Informația a fost dezvăluită de grupul de presă RND, care dezvăluie existența unui proiect de propunere în acest sens. Măsura va fi discutată de cancelarul Abgela Merkel şi liderii celor 16 landuri, transmite Reuters.
În Germania, Guvernul a oferit testarea gratuită a populaţiei, în martie, pentru a face posibilă o întoarcere treptată la viaţa normală după carantina introdusă pentru a ţine sub control al treilea val al epidemiei de Covid-19.
În această țară, doar 55% din populaţia este complet vaccinată. Între timp au apărut solicitări privind oprirea cheltuielilor banilor contribuabililor pe o schemă subvenţionată care acum este destinată în principal celor care nu sunt încă vaccinaţi, chiar dacă vaccinurile sunt disponibile pentru toţi.
Sursă foto: Dreamstime