Decizie de ultimă oră a Guvernului care va declanșa un imens scandal. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Teodorovici a depus, la Senat, un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. Mai mult, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă.
Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din „pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat, anunță mediafax.
Taxarea se aplică numai în situația în care venitul lunar din pensie este mai mare decât suma netaxabilă de 7.000 lei, lunar. Pensiile de la 7.001 până la 10.000 de lei, inclusiv, sunt taxate cu 30% din sumă. Pentru pensiile de peste 10.000 de lei se aplică un impozit de 50% din sumă la care se adaugă o taxă de 900 de lei.
Pensiile pentru care se aplică impozitul reprezintă sume primite în baza următoarelor legi/statute speciale:
- a) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- b) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- c) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- d) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare;
- e) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- f) indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- g) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare;
- h) pensia de serviciu prevăzută în Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare;
- i) pensii militare prevăzute în Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare;
- j) indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Perioada de aplicare a impozitării este până la 31 decembrie 2025.