Personalul didactic cere printr-o petiţie pensionarea la vârsta de 57 ani pentru bărbaţi şi respectiv 55 de ani pentru femei. Petiţia are până acum 25.000 de semnături. După ce a fost readusă în spaţiul public de un articol de site-ul de specialitate Edupedu.ro, petiţia a ajuns inclusiv pe masa ministrului Educaţiei.

”Aşteptăm un răspuns favorabil şi din partea Parlamentului României”, afirmă iniţiatorii, Euro Education Federaţion.

Federaţia se prezintă ca o asociaţie pentru activităţi şi servicii private pentru tineri şi pentru educaţie non-formală în lume. Petiţia evidenţiază faptul că elevii au probleme de comportament iar profesorii sun subestimaţi, conform Hotnews.

Textul petiţiei: 1. Aspecte sociale: În marea majoritate a şcolilor din România, peste 75% din elevii absolvenţi au probleme de comportament. Acestea sunt probate prin intermediul investigaţiilor realizate de organizaţii sau instituţii de sociometrie legale. Muncă unui profesor nu poate fi comparată cu a niciunei categorii sociale favorizate pentru pensioanarea anticipată, cu atât mai mult cu cât calitatea elevilor diferă de la o şcoală la altă. În acest sens, solicitarea vine din partea profesorilor care se confruntă cu astfel de probleme.

2. Aspecte politice: Implicarea politicului în instituţiile de învăţământ este o problemă nesoluţionată din 30 decembrie 1947. Dirijismul educaţional este un fenomen vizibil şi astăzi, având ca dovadă metodologia organizării concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere în învăţământ.

3. Aspecte educaţionale: Educaţia este progresiv afectată de imixtiunea administraţiei europeane în problemele stringente est-europene, ca urmare a cursului diferit de-a lungul istoriei.

4. Aspecte economice: Personalul didactic reprezintă momentan penultima categorie de intelectuali remunerată după noua grilă de salarizare din anul 2018, ceea ce înseamnă o subestimare a principalei clase sociale care contribuie la dezvoltarea unei naţiuni. Astfel, se recomandă soluţionarea de urgenţă a restabilirii demnităţii profesionale a salariaţilor din educaţie. Prin urmare, volumul muncii personalului didactic este cu mult peste obiectivele prioritare a unor societăţi ce se recomandă a fi democratice.