Mii de români, închiși în case de Revelion! Decizie drastică a autorităților. E oficial

mască

Sursa: INQUAM Photos, Alex Nicodim

Autoritățile au luat o decizie drastică cu doar câteva zile înainte de finalul anului. Mii de români vor fi închiși în case chiar în seara de Revelion după ce cazurile de COVID au explodat. Este oficial.

Vești proaste pentru locuitorii municipiului Tulcea. Luni, într-o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), autorităţile au prelungit restricţiile impuse în urmă cu peste o lună agenţilor economici din municipiul Tulcea, din cauza numărul mare al cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus, se arată într-o hotărâre făcută publică pe site-ul Prefecturii.

Mai exact, în municipiu, până pe 10 ianuarie, ora 24,00, sunt interzise activităţile din cinematografe, instituţiile de spectacole, organizarea în aer liber a spectacolelor, precum şi cele din spaţiile închise ale restaurantelor şi barurilor.

De asemenea, activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă, cu excepţia celei de vânzare a biletelor de tip LOTO, pariuri şi lozuri, permisă cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Astfel, inclusiv în seara de Revelion, toți locuitorii din municipiul Tulcea vor fi obligați să rămână în casele lor.

Măsurile intră în vigoare chiar de azi

De menționat este faptul că municipiul Tulcea nu este singurul vizat de noile restricții. Potrivit sursei citate, măsuri similare se aplică, începând de luni, şi în comuna Grindu, unde rata cazurilor de infectare cu noul coronavirus este de peste 3 la mia de locuitori.

În același timp, potrivit deciziei CJSU, în oraşul Isaccea şi în comuna Frecăţei, activităţile economice sunt limitate la 30% din capacitate, din cauză că rata de infectare este de peste 1,5 cazuri la mia de locuitori.

Ultimele date făcute publice de Direcţia de Sănătate Publică arată că în judeţ rata de infectare cu noul coronavirus este de 2,28 cazuri la mia de locuitori, iar cea mai mare rată, respectiv 3,93 cazuri la mia de locuitori, se înregistrează în municipiul Tulcea.

Inquam Photos/Alex Nicodim