Mii de persoane au depus deja cereri pentru posturile scoase la concurs luna trecută de o instituţie de forţă a statului român. Unde vor lucra în curând cele câteva sute de persoane norocoase ce vor fi alese?
În luna decembrie a anului trecut Poliţia Română scotea la concurs 264 de posturi, prin încadrare directă din sursă externă, pentru Poliţia Protecţia Animalelor. Înscrierile s-au putut face online, la unităţile de poliţie care au scos respectivele posturi la concurs.
16 candidaţi/loc pentru Poliţia Animalelor. Pentru postul de agent de poliţie, concurenţa e şi mai mare
Mai exact, era vorba despre 49 de posturi de ofițer de poliție, 86 de posturi ofițer cu specializarea medic veterinar și 129 de posturi de agent de poliție, se arată în comunicatul publicatul de Poliţia Română pe data de 18 decembrie.
Acum, instituţia anunţă că, în perioada de înscriere, au depus cereri mai bine de 4.300 de persoane care vor candida pe unul dintre cele 264 de posturi de ofițeri și agenți de poliție, scoase la concurs prin încadrare directă din sursă externă, pentru structurile de protecția animalelor.
Asta înseamnă o concurenţă de 16 candidaţi/loc. Cea mai mare concurență este pe posturile de agent de poliție, fiind primite peste 23 de cereri, în medie, pentru fiecare post scos la concurs, mai transmite Poliţia Română.
Cum se va desfăşura procedura de selecţie în continuare?
Au fost primite 2.984 de cereri de înscriere pentru cele 129 de posturi de agent de poliție scoase la concurs și 635 de cereri pentru cele 49 de posturi de ofițer de poliție.
De asemenea, au fost primite 699 de cereri de înscriere la concurs pentru cele 86 de posturi de ofițer de poliție cu specializarea medic veterinar.
Poliţia Română mai precizează că, în această perioadă, se desfășoară activitatea de validare a candidaturilor și probele eliminatorii de concurs, urmând ca, la data de 23 ianuarie 2021, să se desfășoare proba scrisă.
“Am discutat cu toţi cei care sunt implicaţi în acest domeniu, cu asociaţii pentru protecţia animalelor, cu specialişti”
“Guvernul României a aprobat, miercuri seara, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Poliţiei Animalelor. O dorinţă a noastră a tuturor, un proiect care a fost supus unei dezbateri lungi, unei transparenţe publice, am discutat cu toţi cei care sunt implicaţi în acest domeniu, cu asociaţii pentru protecţia animalelor, cu specialişti”, spunea, în luna octombrie, fostul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela.
“Am prevăzut în proiectul de investiţii şi autoutilitare pentru Poliţia Animalelor, astfel încât să dotăm această structură la cel mai înalt nivel, pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat”, a mai precizat Marcel Vela.