'Raţionamentul pe care se bazează această măsură ar fi probabil acela că firmele/contribuabilii încearcă să minimizeze profitul impozabil prin metode mai mult sau mai puţin legale. Ceea ce nu este corect tehnic, atâta vreme cât există legislaţie privind preţurile de transfer care, aplicată corect, împiedică astfel de fenomene. În momentul de faţă, o astfel de impozitare pe venit se aplică doar pentru microîntreprinderi. Mai mult decât atât, impozitarea în acest mod a cifrei de afaceri ar fi un caz unic în UE şi vizibil în afara trendului european privind baza de impozitare consolidată comună', a spus Milcev, conform unui comunicat de presă al EY.
El susţine că impozitul pe cifra de afaceri este similar mai degrabă cu TVA şi, prin urmare, Guvernul trebuie să facă o analiză pentru a determina dacă este regulamentară introducerea acestui impozit în locul celui pe profit.
'Există probabilitatea ca acest impozit să fie contrar prevederilor Directivei Europene privind TVA-ul şi, prin urmare, este de aşteptat să se pună în mişcare procedura de infringement din partea Comisiei Europene. În plus, o să fie mulţi perdanţi în urma aplicării acestei măsuri, cum ar fi de exemplu: contribuabilii cu cifra de afaceri mare şi profit mic (e.g. retail, distribuţie), societăţi în dificultăţi financiare care vor plăti impozit chiar şi fiind în poziţie de pierdere etc', mai arată Milcev.
AGERPRES