"Din 2018, Guvernul vrea să restricţioneze deducerea dobânzilor la împrumuturile şi finanţările pentru companii. Există anumite plafoane. Cifra pe care am văzută-o: dobânzi până la 200.000 de euro sunt deductibile. Pentru o întreprindere mică sau mijlocie nu e nicio problemă, dar dacă vorbim de o bancă sau o societate foarte mare, fie ea cu capital privat străin sau român, poate fi o sumă infimă, mai ales dacă sunt împrumuturi de sute de milioane de euro şi dobânzile anuale sunt de milioane de euro sau zeci de milioane de euro", a spus Alexander Milcev, transmite Agerpres.
Acesta a precizat că, în prezent, nu se cunoaşte motivul pentru care Guvernul vrea să recurgă la aceste măsuri din 2018 fără a avea consultări prealabile cu mediul de afaceri.
Potrivit acestuia, foarte multe finanţări se fac cu dobânzi, iar dobânzile sunt reduse, însă pentru a atrage capital, precum la bursă, firma trebuie să promită investitorilor venituri mai mari, nu de nivelul celor la care se află dobânzile acum, de 1-2%.
"Câteodată, pentru o multinaţională cu un credit rating foarte bun, este mult mai ieftin să se împrumute la o bancă de credit cu 1-2% în dolari decât să emită obligaţiuni sau să facă o subscriere a acţiunilor noi la bursă cu promisiunea de a câştiga un procent mai mare. Investitorii vor 5-6%, semnificativ mai mult faţă de ce le poate oferi un depozit simplu şi deci împrumutul bancar pentru cel care caută finanţare poate fi mult mai atractiv", a explicat Milcev.