Milenialii nu sunt dispuși să renunțe la timpul personal în favoarea carierei, astfel că optează pentru cariere care să le permită să-și trăiască viața asa cum își doresc, conform studiului cantitativ realizat în luna iulie de Exact Business Solutions, companie specializată în domeniul cercetării de piață, al sondajelor de opinie și al consultanței în marketing.
Adepți ai principiului „lucrez cât este nevoie / până îmi finalizez task-urile”, cinci din zece Mileniali reușesc să facă sport de câteva ori pe săptămână, iar patru din zece aleargă sau se plimbă împreună cu animalul de companie.
Astfel, ei reusesc să-și practice de mai multe ori pe săptămână hobby-urile – 31% (fotografie, pescuit, activități hand-made etc) ori să se plimbe fie în parc, fie în natură – 52%.
Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel urban, 989 respondenți, utilizatori de internet, 18-32 ani, nivel de educație mediu și ridicat.
„Spre deosebire de alte generații, Milenialii sunt foarte apropiați de familia lor. Ca tineri adulți, ei continuă să le ceară sfaturi părinților, fie că este vorba despre probleme personale sau care țin de carieră. Aproape jumătate dintre ei (45%) își vizitează familia și prietenii chiar și de câteva ori pe săptămână”, afirmă directorul general al Exact Business Solutions, Lăcrămioara Loghin.
Pentru Mileniali, timp liber mai înseamnă: citit de câteva ori pe săptămână (48%), jucat la calculator sau consola (47%) ori mers în baruri, cafenele, restaurante (32%). Shoppingul (obiecte vestimentare, produse cosmetice, gadget-uri etc) reprezintă o altă modalitate de petrecere a timpului liber pentru cinci din zece Mileniali.
De o atenție deosebită se bucură și cumpărăturile precum alimente, produse de curățenie, șapte din zece Mileniali mergând de câteva ori pe săptămână la magazine, pentru a achiziționa produse necesare locuinței. La fel de preocupați sunt și de curățenia casei, 85% dintre aceștia făcând curat de câteva ori pe săptămână. Mai mult decât atât, opt din zece Mileniali gătesc cu aceeași frecvență, mâncarea gătită fiind percepută ca o mâncare sănătoasă.
Alimentația sănătoasă reprezintă un must în viața Milenialilor, o modalitate prin care își demonstrează lor înșiși, alături de un program care să le mențină o condiție fizică bună, că sunt la curent cu ultimele tendințe în ceea ce privește o viață sănătoasă.
Acești tineri cu vârsta cuprinsă între 18-32 de ani își doresc foarte mult să călătorească, să exploreze. Patru din zece reușesc să facă acest lucru chiar de câteva ori pe lună. O parte optează pentru locuri cât mai apropiate de casă, de care să se bucure alături de familie sau prieteni, în timp ce o altă categorie vizează țările care se disting prin unicitate și originalitate culturală (precum cele din Asia). Nu sunt însă adepții călătoriilor în interes de serviciu, 54 % necălătorind niciodată în ultimele șase luni.
Îngrijirea personală este un subiect foarte important în rândul categoriei de public supuse spre analiză, fiind definită ca o formă de respect și de atenție pe care un individ ar trebui să și-o acorde. 35% merg cel puțin o dată pe lună la stilist/manichiură/ masaj / spa.
Astfel, “alimentația sănătoasă, respectarea unui program de relaxare și atenția acordată îngrijirii personale sunt o parte importantă din rutina Milenialilor”, mai adaugă Lăcrămioara Loghin.
Dintre activitățile de relaxare practicate cu o frecvență lunară, menționăm mersul la cinema și ieșirile în club, pentru ambele optând trei din zece Mileniali.
Piesele de teatru și concertele nu se numără însă printre activitățile lunare preferate. Cei mai mulți Mileniali aleg acest tip de activitate bianual, 40% orientându-se spre teatru, iar 50% spre concerte.
Universul cercetării a fost reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 32 de ani, rezidente în mediul urban, utilizatoare de internet, cu un nivel de educație mediu și ridicat. Volumul eșantionului a fost de 989 de respondenți. Aceștia au fost selectați din panelul Exact Business Solutions, care conține peste 50.000 de respondenți, chestionarul fiind administrat online.