Bogaţii lumii îşi păstrează 15% din venituri ca sursă de cash, mai au plasate 3% din investiţii în aur şi o pondere similară în valută şi numai 2% în mărfuri. Restul de 12% se îndreaptă spre alte instrumente financiare.
Cei care aleg instrumentele alternative de investiţii preferă arta (59%), urmată de plasamentele în companii la început de drum – în principal din zona tehnologiei informaţiei (49%), în bijuterii (52%), vinuri (37%) şi în cluburi sportive (20%).
La nivelul Europei şi Rusiei preferinţele sunt puţin diferite. Doar 16% din portofoliul de investiţii al miliardarilor merge către imobiliare. Pariul major este pe obligaţiuni (20%) şi acţiuni (19%). Asiaticii sunt cei mai agresivi în investiţii imobiliare, cu 31% din bani plasaţi în acest sector. Ei sunt şi cei mai mari investitori în bijuterii, cu 73% din plasamentele dedicate instrumentelor alternative de investiţii direcţionaţi spre acest segment de piaţă.
„În timp ce un portofoliu de acţiuni îşi poate pierde mare parte din valoare peste noapte, investiţiile din pasiune, comune cu proprietăţile de calitate, sunt mai tangibile – chiar dacă valoarea lor scade, proprietarii se pot bucura de ele… Chiar dacă vânzările totale de artă au fost în 2011 încă mult sub vârful atins înainte de criza creditelor, ele şi-au revenit în 2010, cu cererea continuând să crească puternic în Asia“, subliniază Andrew Shirley, editor al Wealth Report 2012.
Miliardarii lumii încă mai pariază pe imobiliare ca sursă primară de venit
28 martie 2012, 12:36
Ultima modificare în 28 martie 2012, 15:36
Miliardarii lumii acordă cea mai mare pondere în portofoliul lor de investiţii proprietăţilor imobiliare (23%), acestea fiind urmate de plasamentele în acţiuni (21%) şi obligaţiuni (21%), conform Wealth Report 2012, studiu care urmăreşte comportamentul de investiţii al indivizilor cu venituri nete mari.
Etichete: actiuni,
aur,
investitii imobiliare,
miliardari,
obligatiuni,
plasamente
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook