Lumea e plină de oameni super-bogați, ale căror averi sunt mai mari decât PIB-unor țări, dar puțini aleg ca, la sfârșitul vieții, să-și doneze toată bogăția.
Unul dintre cei care au ales să facă asta este Francis Feeney, părintele fondator al magazinelor duty-free din întreaga lume și un investitor cunoscut în start-up-uri tehnologice. Feeney a murit la vârsta de 92 de ani pe 9 octombrie 2023, potrivit New York Times.
8 miliarde de dolari au ajuns la diferite organizații de caritate
Cu toate acestea, înainte de a părăsi această lume și de a muri, liniștit în casa sa închiriată din San Francisco, el și-a donat toată averea, în valoare de 8 miliarde de dolari, către organizații de caritate, potrivit Scoop.
Atlantic Philanthropies, un grup de fundații înființat și finanțat de Francis Feeney încă de la începutul anilor 1980, a dat vestea pe site-ul lor.
În ciuda faptului că avea o avere de miliarde, Feeney și-a trăit ultimele zile într-un apartament modest, închiriat. Feeney a făcut senzație în anul 2016, când a anunțat că a donat 71 milioane de dolari Universității Cornell, în folosul comunității studenților. Cu această donație, Feeney a șters oficial conturile Atlantic Philanthropies, îndeplinindu-și angajamentul de a-și dona toată averea înainte de a muri.
Potrivit presei, fostul miliardar a păstrat doar 2 milioane de dolari pentru el după ce a trăit o viață umilă, în timp ce a continuat să lucreze pentru a-și extinde afacerea timp de șase decenii.
„Chuck Feeney este un model remarcabil și exemplul suprem de a dărui în timp ce încă ești în viață”, a declarat cofondatorul Microsoft, Bill Gates, pentru Forbes în 2012.
Warren Buffett i-a înmânat premiul Forbes 400 pentru întreaga viață, numindu-l „eroul meu”
În 2014, Warren Buffett i-a înmânat lui Francis Feeney premiul Forbes 400 pentru întreaga viață și activitate, numindu-l „eroul meu” și al lui Bill Gates, dar ar trebui să fie eroul tuturor”. Spre deosebire de alți filantropi, Feeney a ales să doneze, sub protecția anonimatului, sume importante instituțiilor medicale, universităților, grupurilor pentru drepturile omului și multe altele.
Activitatea sa de caritate a avut ca scop îmbunătățirea vieții oamenilor din Statele Unite, Vietnam, Africa de Sud, Australia, Israel și Iordania.
Francis Feeney făcea donațiile sub protecția anonimatului
De origine irlandeză, el a fost mai deschis cu privire la activitățile de caritate în Irlanda de Nord, unde contribuia frecvent. De asemenea, a fost invitat să se alăture liderilor Statelor Unite, Marii Britanii și Irlandei în formarea unui guvern de uniune națională, la Belfast, în 2007. Obișnuia să facă majoritatea donațiilor către diverse instituții prin cecuri. iar beneficiarii erau informați că binefăcătorul lor este ”o persoană generoasă, care a dorit să rămână anonimă”.
Francis Feeney a avut o copilărie dificilă, fiind crescut de părinți care aparțineau clasei muncitoare, în timpul Marii Crize. A servit în Forțele Aeriene, apoi a studiat managementul hotelier și a intrat în afacerile cu duy-free-uri.
Până în anii 1980, el a investit aproximativ 35 de milioane de dolari în afacerile hoteliere, tranzacții cu terenuri, magazine de vânzare cu amănuntul, firme de îmbrăcăminte și start-up-uri de tehnologie.
Avea îndoieli cu privire la dreptul său de a face avere și a deține atât de mulți bani
Cu toate acestea, banii nu i-au adus fericirea la care visa. „Avea îndoieli cu privire la dreptul său de a face și a deține atât de mulți bani”, a scris Conor O’Clery într-o biografie a lui Feeney, „The Billionaire Who Wasn’t”.
Așa că Francis Feeney și-a schimbat stilul de viață extravagant și a început să trăiască umil. „Toate instinctele lui Feeney, insuflate de modestia părinților săi, de împărtășirea culturii din New Jersey, de dorința de a nu se distanța de vecinii și prietenii săi din copilărie, de bunătatea înnăscută și grija pentru ceilalți, toate acestea l-au făcut să ia o astfel de decizie”, a mai scris O’Clery.
A ieșit din acest anonimat al actelor de binefacere abia în 1997, după ce Feeney și un partener și-au vândut acțiunile la Duty-Free Shoppers către Louis Vuitton Moët Hennessy.
Documentele legale au dezvăluit că valoarea cotei sale de 1,5 miliarde de dolari aparținea unui filantrop cu reședința în Bermuda, care făcuse donații anonime în ultimii 15 ani. De fapt era Feeney, a cărui generozitate manifestată pe deplin în timpul vieții nu va uitată multă vreme.