Cu toate acestea, există un nume de care s-ar putea ca nimeni să nu fi auzit, dintr-un motiv foarte simplu. Notorietatea le displace profund, iar alăturarea numelor lor de ale celor super-bogați nu le oferă niciun confort.

Potrivit site-ului Unilad, un mogul indian care se află în spatele unor mărci de renume precum Land Rover, Jaguar și Air India și a făcut cele mai mari donații pentru acte de caritate, și-a donat mai bine de jumătate din avere (65%) pentru a sta departe de topurile celor mai bogați oameni din lume.

Cine este Ratan Tata

Este vorba de omul de afaceri Ratan Tata, cunoscut pentru abilitățile sale excelente în lumea afacerilor. Grație abilităților sale, grupul Tata din India este evaluat la 365 de miliarde de dolari.

A fost președinte al Grupului Tata din 1990 până în 2012 și în prezent este președinte al Consiliului de Management al Institutului de Cercetare Fundamentală Tata.

Deși în anii 90 i s-a oferit un post-cheie la IBM, se pare că l-a refuzat pentru a se concentra pe creșterea Grupului Tata.

În ciuda faptului că are o avere uriașă, Tata nu fost inclus niciodată în topurile cu cei mai bogați oameni și nici nu și-a etalat averea impresionantă.

A donat peste 100 miliarde de dolari pentru cauze de binefacere

De fapt, alături de membrii familiei sale și-a oferit mare parte din avere și a donat 100 miliarde de dolari pentru cauze de binefacere.

Până acum, organizațiile de caritate Tata au donat peste 102 miliarde de dolari pentru asistență medicală, educație, artă și cultură, precum și în conturile unor organizații caritabile din India.

Donând 65 la sută din veniturile sale, Tata s-a ținut departe de topurile miliardarilor, susținând adesea că că „am câștigat mai puțin” decât alții de pe listă.

Astfel, el se poate concentra asupra imperiului de afaceri și poate stimula financiar educația, tehnologia, arta și cultura și organizațiile caritabile în India sa natală.

dolari
SURSA FOTO: pixabay.com

O persoană echilibrată, concentrată pe binele țării sale, India

Antreprenorul Chinnakannan Sivasankaran l-a lăudat pe Tata într-un interviu, spunând:

„Ceea ce este atât de special la Ratan Tata este abnegația și patriotismul lui. Este o persoană foarte echilibrată, concentrată pe excelență și pe binele țării, spre deosebire de mine, care caut doar să fac bani.

Pentru el, banii sunt doar un produs secundar. Obiectivul lui a fost întotdeauna să știe ce ar putea face pentru țară, chiar dacă a avut nevoie de 20 de ani.

A pornit de jos, ca muncitor

Ratan Tata și-a început cariera în 1962, ca muncitor  în Grupul Tata Apoi, in anii 70, a fost numit într-o funcție de conducere în cadrul grupului și a început prin a face din filiala Națională Radio și Electronică un succes.

A fost numit președinte al Tata Sons în anul 1991, când a preluat companiile Grupului TATA.

Tata Industries a încheiat multe acorduri și parteneriate importante sub conducerea sa, inclusiv o alianță cu compania americană de telecomunicații AT&T pentru a produce echipamente de comunicații în India.

A a jucat un rol important în creșterea Tata Consultancy Services, care a devenit una dintre cele mai importante firme IT din India.

Ratan Tata este acum unul dintre cei mai puternici și de succes industriași ai Indiei.

Grupul Tata s-a extins în industrii diverse, de la industria sării la tehnologia informației.

Potrivit site-ului oficial, există 29 de firme Tata cotate la bursă, cu o valoare de piață combinată de 311 miliarde USD (23,6 trilioane Rupii), conform raportului  pentru anul 2021-2022.