Miliardarul George Soros nu scapă de coşmarul brazilian

Investitorul George Soros, în vârstă de 81 de ani, nu vrea să îi dea niciun ban din averea sa de 14,5 miliarde de dolari fostei sale iubite, brazilianca Adriana Ferreyr, care l-a dat în judecată.

Adriana Ferreyr, în vârstă de 28 de ani, l-a dat în judecată pe miliardarul George Soros în luna august a acestui an acuzându-l pe acesta de agresiune şi cere despăgubiri de 50 de milioane de dolari.

Actriţa de telenovele care a fost iubita lui Soros în ultimii cinci ani acuză că octogenarul a devenit violent atunci când aceasta i-a cerut să îi dea apartamentul în valoare de 1,9 milioane de dolari pe i l-a promis.

 “Este o încercare de a-l şantaja pe George Soros. Acest proces este frivol şi neîntemeiat”, a declarat Michael Vachon, purtătorul de cuvânt al faimosului investitor.

Avocatul lui Soros, William D. Zabel, s-a întâlnit ieri seară cu avocaţii lui Ferreyr şi le-a cerut să renunţe la proces pentru că este evident că aceasta nu vrea decât să câştige milioane de dolari de pe urma lui Soros, iar procesul nu va avea loc.

Avocatul lui Ferreyr, Robert Hantman, a declarat că suma cerută de aceasta este rezonabilă. “Ea nu vrea decât ceea ce i s-a promis”, a adăugat avocatul.

Adriana Ferreyr a declarat în documentele depuse la tribunalul din Manhattan că Soros a aruncat cu o lampă în ea şi a încercat să o sugrume. Soros a declarat că aceste declaraţii sunt “odioase şi fără nicio bază”. Avocaţii lui Soros au arătat că în raportul poliţiei se menţionează că lampa a căzut pe piciorul drept al lui Ferreyr şi nu există nicio menţiune legată de fapul că a fost sugrumată.  Hantman, avocatul actriţiei braziliene, este încrezător că procesul va avea loc, iar judecătorul îi va da dreptatea clientei sale.

Sursa: nypost.com